Situația din Transnistria pare că are rolul de a împiedica parcursul european al Republicii Moldova, este de părere consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu. Acesta a precizat, în cadrul emisiunii X-Press de la B1 TV, că în toamna acestui an, Uniunea Europeană era în sfârşit de acord să semneze acordul de asociere cu Republica Moldova.
Consilierul prezidenţial a subliniat că sfidarea pe care o declară Tiraspolul, prin acţiunea sa, este nu numai la adresa Republicii Moldova, ci şi la adresa Federaţiei Ruse, dar şi a organizaţiilor internaţionale.
”În ceea ce privește situația din Transnistria, evident apare ca într-o succesiune ce parcă e menită a împedica parcursul european al Republicii Moldova, acest parcurs fiind foarte aproape de un deznodământ în toamna acestui an. În toamna acestui an, UE în sfârșit a fost de acord să semneze acordul de asociere cu Republica Moldova”, a declarat Diaconescu.
Consilierul prezidential, Cristian Diaconescu a precizat că pasul făcut de transnistreni nu este în direcţia continuării dialogului, ci este un gest unilateral, care nu va fi sprijinit de nimeni la nivel internaţional.
”Sfidarea pe care o declară Tiraspolul este nu numai la adresa Republicii Moldova. Sigur, în direcția aceea este o sfidare, pentru că o provocare e puțin spus, deci este o sfidare pur și simplu. Dar este și în direcția celorlalți parteneri cu care până în acest moment s-a negociat destul de bine aș putea să spun, în cadrul formatului 5 plus 2, viitorul statut și regim juridic în regiune. Deci este o sfidare și la adresa Federației Ruse și la adresa Ucrainei, parteneri în acest 5 plus 2, că nu mai vorbim la adresa organizațiile internaționale”, a afirmat acesta.
Cristian Diaconescu a mai precizat că situaţia din Transnistria a fost discutată de preşedintele Traian Băsescu în cadrul întâlnirilor pe care le-a avut la inceputul acestei saptamani cu secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patruşev si directorul CIA, John Brennan.
”Poziția președintelui României este clară, este de fapt poziția României, susținută de foarte mulți ani. Din punctul nostru de vedere dorim pe de o partre o rezolvare cât se poate de clară juridic a statutului Transnistriei respectând suveranitatea și integritatea teritoarială a Republicii Moldova. În al doilea rând, aspirațiile europene ale Republicii Moldova sunt încurajate de România total și din acest punct de vedere nu va exista niciun fel de derogare în politica externă românească”, a mai spus Diaconescu.
Disputa a izbucnit între autorităţile moldovene şi cele transnistrene, cu privire la exercitarea controlului asupra unor localităţi, după ce Evgheni Şevciuk, liderul regimului separatist de la Tiraspol, a semnat un decret, incluzând oraşul Tighina, cu trei sate, care se află sub autoritatea Chişinăului, în limitele teritoriului controlat de transnistreni.
Ca urmare a acestei iniţiative, comunitatea internaţională şi-a exprimat îngrijorarea si a facut un apel la soluţionarea non-violentă a conflictului.