Europarlamentarul USR Dan Barna a votat, duminică, la o secție din București.
Dan Barna a subliniat importanța opțiunii europene pentru viitorul României, afirmând că aceasta este „opțiunea matematică a viitorului”. El s-a arătat încrezător că, în turul 2 al alegerilor, cetățenii vor avea de ales între Europa și „alte fantezii izolaționiste”. Barna a exprimat o preocupare profundă privind alinierea României la blocuri anti-europeniste, menționând situațiile din Ungaria și Slovacia ca exemple de perspective periculoase.
Conform acestuia, România trebuie să rămână solidară cu blocul european, alături de Franța, Germania și Marea Britanie, pentru a evita regresul în anii ’40 și ’50.
„Poate aceste alegeri au fost, mai mult ca niciodată, în sfera lui Caragiale și știu și am văzut foarte mulți români având această întrebare mai onestă ca niciodată, eu cu cine votez? Pentru că, din păcate, adevărul a devenit o alternativă printre celelalte, într-un val de minciuni și de dezinformări pe care le-am văzut în aceste campanii. Ușor, ușor spre finalul campaniei, măștile au început să cadă. Lucrurile au început să se vadă așa cum sunt, opțiunea europeană e opțiunea matematică a viitorului României și sunt încrezător, ăsta e cuvântul. Sunt încrezător că în turul 2 vom putea să alegem între Europa și celelalte fantezii izolaționiste”.
Întrebat cum ar putea să arate România orientată înspre celelalte fantezii izolaționiste, Dan Barna a răspuns:
“Este o perspectivă foarte periculoasă, aș spune, pentru că vedem ce se întâmplă în Ungaria, vedem ce se întâmplă în Slovacia, vedem ce se întâmplă de la est încolo, în Rusia, în Belarus. Ori, ideea că România ar putea să se alinieze într-un bloc anti-europenist, într-un bloc care întoarce fața de la democrație, de la valorile acestea cu care am crescut toți, valorile în care am crezut că România va continua să existe după ‘89 și războiul, de exemplu, cum e situația din Ucraina, e doar un lucru care rămâne în cărțile de istorie. Iată, vedem că realitatea se schimbă, se schimbă periculos de mult și singura alternativă, de fapt, pe care o văd pentru România și pe care România o are este să rămână solidară cu blocul european. Să rămână alături de Franța, de Germania, de Marea Britanie, de acel nucleu, pentru că e o Europă puternică, chiar în contextul situației din Statele Unite. O Europă puternică este singura garanție pe care putem să o avem că nu ne întoarcem din nou la anii ’40, ’50, ’60 pe care ni-i amintim cu durere”, a mai explicat Barna.