Dan Tanasă a anunțat că AUR nu va participa la consultările de la Palatul Cotroceni pentru desemnarea viitorului premier al României. Purtătorul de cuvânt al partidului, Dan Tănasă, susține că aceste consultări cu partidele “sunt doar praf în ochii oamenilor” pentru că „Guvernul este deja făcut”, potrivit Agerpres.
„Înțelegem că Guvernul este deja făcut, consultările sunt doar praf în ochii oamenilor. Noi nu dorim să participăm la această mascaradă, nu dorim să fim parte din această mascaradă, avem o responsabilitate față de votul românilor care au votat altceva, au votat pace, au votat pentru stabilitate politică și nu putem să legitimăm o lovitură de stat, nu putem să legitimăm un Guvern făcut din aceleași figuri care au adus țara până aici. (…) Nu vom participa, e o întâlnire informală, ca să spun așa, e o mascaradă sinistră, Guvernul este deja făcut, e făcut tot de cei care ne-au adus aici. Să luăm cifrele macro – cea mai mare inflație de la nivelul Unii Europene, cel mai mare deficit de la nivelul UE, cea mai slabă colectare a taxelor și impozitelor din Uniunea Europeană și ei vorbesc despre creșteri de taxe și despre biruri și despre o chestiune cu care noi, în mod evident, nu putem fi de acord”, a declarat Dan Tanasă, în cadrul unei conferințe de presă, la Palatul Parlamentului.
El a mai adăugat că “românii nu-și doresc acest Guvern, nu-și doresc acest președinte” și, prin urmare, AUR va vota împotriva acestui Guvern.
“Decizia este luată de votul românilor și noi, repet, nu trebuie să facem altceva decât să respectăm votul care ne-a fost dat. Românii nu-și doresc acest Guvern, nu-și doresc acest președinte. Noi, în mod evident, vom vota împotriva acestui Guvern. Nimic bun nu va ieși. Fixul unui președinte care, la rândul lui, s-a născut în urma unei lovituri de stat. Este doar, practic, ce vedem acum, este doar o continuare a loviturii de stat”, a mai spus Tănasă.