Primele imagini cu Dăncilă în Israel. Nicio fotografie cu Dragnea (VIDEO)

Primele imagini cu Dăncilă în Israel. Nicio fotografie cu Dragnea (VIDEO)

Premierul Viorica Dăncilă, aflată în Israel, a vizitat Memorialul Yad Vashem, unde a luat parte la ceremonia de aprindere a Flăcării Veşnice, a depus o coroană de flori în sala „Aducerii Aminte” şi a semnat în Cartea de Onoare a Memorialului.

Vizita a fost „un prilej pentru reiterarea angajamentului României pentru sancţionarea tuturor formelor de antisemitism şi de negare a Holocaustului”, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Dăncilă a avut o întrevedere și cu ambasadorul Colette Avital, secretar general al World Jewish Restitution Organization şi preşedintele Centrului Supravieţuitorilor Holocaustului din Israel. Cei doi au discutat despre restituirea proprietăţilor evreieşti confiscate abuziv de regimul comunist.

Sursă Video: Guvern

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Deocamdată nu a apărut nicio imagine cu Liviu Dragnea, care se află, de asemenea, în statul Israel, tot la invitaţia premierului Benjamin Netanyahu

Vizitele au loc în contextul scandalului declanșat după ce Liviu Dragnea a declarat că ambasada României în Israel va fi mutată din Tel Aviv la Ierusalim,iar Guvernul a adoptat un memorandum în acest sens. Președintele Klaus Iohannis a susținut că o astfel de măsură ar anula o o diplomație veche de mai bine de jumătate de secol, care ne-a adus respectul celor din regiune. El a mai susținut că dacă o astfel de decizie ar fi luată, România ar încălca mai multe tratate și rezoluții ONU.