Daniel Buda, în plenul Parlamentului European: Crearea unor noi locuri de muncă bine plătite și consolidarea celor existente este cea mai bună formă de protecție socială

Daniel Buda, în plenul Parlamentului European: Crearea unor noi locuri de muncă bine plătite și consolidarea celor existente este cea mai bună formă de protecție socială
Foto: Facebook @ Daniel Buda

Eurodeputatul PNL Daniel Buda a avut o intervenție în plenul Parlamentului European de la Strasbourg în care a subliniat că încetinirea creșterii economice cauzată de pandemia de COVID-19 a avut un impact dramatic asupra pieței forței de muncă și asupra grupurilor de persoane vulnerabile.

Ce a declarat Daniel Buda despre situația locurilor de muncă, în plenul Parlamentului European

„«Nimeni nu trebuie să fie lăsat în urmă» este principul care stă la baza acțiunilor noastre. Cu toate acestea, observăm că actuala criză generată de COVID-19 a avut efecte catastrofale pentru economia europeană, afectând nivelul de trai al cetățenilor, în special al celor mai vulnerabili. Piața forței de muncă a fost puternic impactată, numărul persoanelor expuse riscului de sărăcie sau de excluziune socială a crescut în mod dramatic”, a declarat Daniel Buda, în fața europarlamentarilor reuniți la Strasbourg.

Eurodeputatul liberal spune că „inegalitățile sociale crescânde s-au aprofundat, afectându-i în special pe angajații cu salarii mici, dar și familiile cu venituri reduse”.

„Șomajul a crescut în mod alarmant în randul cetățenilor Uniunii Europene, iar milioane de europeni nu își pot asigura coșul zilnic de cumpărături sau se află în imposibilitatea de a-și plăti utilitățile. În Europa de Est, 25 de milioane de copii au fost în imposibilitatea de a beneficia de o formă de învățământ, ca urmare a lipsei accesului la echipamente și tehnologie. Din păcate, numărul alarmant de copii care nu au avut acces la învățământul la distanță va duce la o slabă pregătire profesională a acestora, cu un impact devastator în viitor asupra calității forței de muncă și în final, un impact negativ asupra economiilor din toate statele”, a adăugat el.

Daniel Buda a pledat pentru trecerea de la o logică a „discursurilor” la una a „faptelor”.

„Resursele financiare puse la dispoziția statelor membre de către Comisia Europeană trebuie să fie folosite în mod judicious. În acelasi timp, trebuie să retinem un lucru foarte clar: crearea unor noi locuri de muncă bine plătite și consolidarea celor existente este cea mai buna formă de protecție socială. Comisia Europeană trebuie să se asigure că fondurile europene destinate statelor membre, fie că discutăm de Planul Național de Redresare și Reziliență, fie că discutăm de Cadrul Financiar Multianul, sunt folosite pentru combaterea excluziunii sociale, a sărăciei, iar acest lucru presupune, așa cum am mai precizat, locuri de muncă bine plătite în fiecare regiune a Uniunii Europene!”, a mai afirmat Daniel Buda.

El l-a întrebat pe Nicolas Schmit, comisarul european pentru locuri de muncă și drepturi sociale, cum se va asigura Comisia că acest lucru va fi implementat în mod eficient în fiecare stat UE. Vă întreb așadar, domnule Comisar, cum se va asigura Comisia Europeană că acest lucru va fi implementat în mod eficient în fiecare stat membru al Uniunii Europene? Vă mulțumesc.

Potrivit eurodeputatului român, comisarul Nicolas Schmit a răspuns: „Pandemia a avut un impact dramatic asupra economiei și societății noastre. Prin acțiuni sociale, am reușit să contracarăm efectele sociale negative ale pandemiei. Dacă vrem să construim o societate mai rezilientă, trebuie să ne asigurăm că recuperarea este una incluzivă.

Tinerii trebuie să aibă noi oportunități, avem nevoie de Garanția de tineret mai bună, mai consolidată. Garanția europeană pentru copii trebuie implementată pentru că știm că au suferit enorm, mai ales copiii dintr-un context dezavantajat”.

„Am propus o politică dinamică a pieței muncii, cu susținere, pentru a readuce oamenii pe piața muncii. Trebuie să îi ajutăm pe tineri, pe lucrătorii vulnerabili să își găsească un loc de muncă potrivit. Când vorbim de anul despre tineri, nu este doar o chestiune frumoasă, ci trebuie să ne asigurăm că redresarea va fi pentru toți, în special pentru cei tineri”, a continuat Nicolas Schmit.