Doi deputați PSD s-au deplasat în Vietnam pe banii contribuabililor pentru a participa la cea de-a noua ediție a Conferinței Mondiale a Tinerilor Parlamentari. Asta în condițiile în care Ana Maria Cătăuță are 38 de ani, iar colegul ei de partid și de delegație, Florin Mircea, are 43 de ani.
Cei doi au stat timp de o săptămână în Vietnam, iar deplasarea a costat 65.190 de lei (peste 13.000 de euro). Reuniunea a avut loc la Hanoi, în perioada 14-17 septembrie, potrivit defapt.ro.
Despre această deplasare controversată, deputatul Florin Mircea a oferit mai multe detalii în emisiunea Bună, România, cu Răzvan Zamfir și Radu Buzăianu:
„Au fost patru zile acolo efectiv, două zile au fost pe drum, în avion. Iar ceea ce înseamnă costul deplasării au fost biletele de avion și cazarea la fața locului. Acestea au fost costurile. Nu știu să vă spun dacă e mult sau puțin. S-a ocupat departamentul de specialitate din Camera Deputaților și pentru cazare dacă nu mă înșel a fost undeva la 200 de euro pe noapte. A fost un hotel ales de organizatori pentru a fi aproape de locațiile unde se desfășurau evenimentele.
Am avut discuții acolo, am avut intervenții și în seminarii dar și în conferința care a existat în ultima zi, partea plenară, discuțiile au fost despre cee ce înseamnă rolul tinerilor în dezvoltarea durabilă”.
În ceea ce privește controversa legată de vârsta cam înaintată pentru a mai putea fi considerat „tânăr parlamentar”, deputatul Florin Mircea (43 de ani) spune că se recomanda participarea pentru „cei mai tineri care aparțin grupurilor de lucru”:
„Eu sunt membru în comitetul director al grupului român al Uniunii Interparlamentare și sunt unul dintre cei mai tineri membri ai acestui comitet director”.
Deputatul mai precizează că nu a cerut să participe, dar a fost desemnat de Biroul Permanent:
„Dacă Biroul Permanent m-a desemnat? Doar nu a fost o opțiune, vreau să plec eu. Am fost întrebat dacă vreau să particip și am spus da.
Discuțiile au fost foarte ample, materialele pe care le-am preluat de acolo au fost transmise comitetelor și grupurilor de lucru în domeniul respectiv.
Săptămâna aceasta am avut o delegație din Vietnam care a vizitat România și discuțiile mai continuă. Trebuie să luăm din experiența, expertiza celorlalte țări. Dezvoltarea durabilă trebuie să ne preocupe și să facem ceva în acest sens”.