Deputatul liberal Ovidiu Cîmpean afirmă că România își consolidează credibilitatea prin deciziile și rezultatele concrete ale Guvernului, considerând că recenta vizită a lui Ilie Bolojan la Bruxelles a confirmat abordarea serioasă a țării noastre în raport cu partenerii europeni.
„Credibilitatea României nu se măsoară în declarații, ci în rezultate. Vizita premierului Ilie Bolojan la Bruxelles și acordul încheiat cu Comisia Europeană reprezintă garanția că România este pe traiectoria corectă: deficitul scade de la peste 9% anul trecut la 8,4% în 2025 și la 6% în 2026. Este o dovadă de seriozitate față de români, companii și partenerii noștri europeni”, a transmis Cîmpean într-o postare pe Facebook.
Ovidiu Cîmpean, care e și vicepreședinte al Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaților, a subliniat că premierul a câștigat încrederea partenerilor externi: „Pentru partenerii internaționali, Ilie Bolojan este astăzi cel mai credibil interlocutor român. Și asta pentru că în loc de promisiuni aduce fapte.”
Parlamentarul PNL a reamintit că agenda Guvernului este în continuare axată pe reformele de care țara are nevoie: „Urmează pachetul 3 de reforme, care va aduce eficiență mai mare în sectorul public, investiții pentru economie, reducerea risipei și a birocrației. Este mult mai util să direcționăm resursele către investiții în comunități decât să le risipim pe birocrație.”
În opinia lui Cîmpean, rectificarea bugetară și celelalte măsuri guvernamentale aflate în pregătire confirmă că actualul Executiv rămâne concentrat pe soluții și pe construcție. „Guvernul Bolojan va continua să conducă acest efort de modernizare așteptat de cetățeni și respectat de partenerii noștri externi”, a precizat Ovidiu Cîmpean.