"DERBEDEII aflaţi în fruntea țării" vor să ne urce într-un tren care merge spre BEZNĂ. Cu haltă la Moscova, eventual!

"DERBEDEII aflaţi în fruntea țării" vor să ne urce într-un tren care merge spre BEZNĂ. Cu haltă la Moscova, eventual!

Fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu cataloghează răspunsurile preşedinţilor celor două Camere, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, la comunicatul Departamentului de Stat al SUA pe tema legilor justiţiei ca fiind de o “gravitate extremă.”

“Am citit răspunsul celor doi derbedei aflați în fruntea Parlamentului la declarația Departamentului de Stat al SUA. Atât tonul cât și conținutul sunt de o gravitate extremă și parcă venite din alte timpuri… cele în care "agenturilii străine" erau de vină pentru tot ce se întâmpla rău la noi.

SUA nu sunt partenerul strategic al Parlamentului sau al parlamentarilor României. Nici al Guvernului, și nici măcar al Președintelui. Statele Unite ale Americii sunt partenerul strategic al poporului român.

Dacă poporul român va permite acestor derbedei să îl reprezinte, să îl întoarcă din drum și să îl ducă spre groapa istoriei… atunci da, probabil că asta merită. Probabil că asta merităm.

Să ne înțelegem: fără Parteneriat Strategic cu SUA (pe care cei doi îl pun în pericol), fără UE (pe care cei doi o ignoră) și fără NATO, suntem într-un tren care merge spre beznă. Cu haltă la Moscova, eventual”, a scris Voiculescu pe Facebook.

De asemenea, el avertizează că “nu suntem buricul lumii” şi că “lumea nu stă în loc după noi şi nimeni nu are răbdare nelimitată cu derbedeii”.

“Cu siguranţă nu atunci când se dovedesc a fi lipsiţi de morală sau pur şi simplu proşti”, ţine el să precizeze.

Voiculescu afirmă că, “la fel cum la şcoală, pentru derbedeii clasei există note mici, corigenţă şi examene în toamnă… aşa există în democraţie proteste de toate felurile, iar în diplomaţie comunicate aspre ale ambasadelor şi ale guvernelor ţărilor partenere, aşa cum a fost cel de aseară”.