Antreprenorul Dragoș Anastasiu, consilier prezidențial, a explicat marți, pentru B1 TV, că o creștere de taxe e inevitabilă, dat fiind cât de mare e deficitul bugetar de acoperit.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Talk B1”, moderată de Gabriela Mihai pe B1 TV.
„Eu nu pot să bag mâna în foc pentru niciun fel de măsură singulară, pot să vă spun că avem niște ținte de atins și termene de îndeplinit. Țina e 4% din PIB reducerea deficitului până la finele anului viitor – vreo 30 de miliarde anul acesta, vreo 60 anul viitor reducere de deficit, adică fie încasări mai multe, fie cheltuieli mai puține, fie investiții mai puține.
Investitorii, UE și toți ceilalți care investesc și finanțează România ne-au spus că nu mai putem să venim numai cu promisiuni că vom scădea cheltuielile, trebuie să venim și cu măsuri up front, care din start duc la o ajustare a veniturilor. Asta înseamnă că avem nevoie și de o creștere de taxe.
Cea mai ușoară măsură din punct de vedere al colectării e o creștere de TVA, TVA la cota standard sau TVA cotele reduse, și e o șansă destul de mare să fie ajustări în acest sens.
Deci chiar dacă ne-am propune să scădem foarte multe cheltuieli, să eliminăm toate privilegiile, finanțarea partidelor etc. etc., nu va fi suficient pentru că durează și efectul pe buget e limitat. Și atunci avem nevoie și de o parte de ajustări și creșteri de taxe și ne așteptăm la un pachet.
E decizia guvernului, a premierului ce anume din cele, nu știu, 100 de măsuri puse ca posibilități pe un tabel își alege de acolo să atingă această țintă, că noi (România) am spus care trebuie să fie deficitul, noi ne-am asumat și trebuie să ne ținem de promisiune. În sfârșit să ne ținem de promisiune!”, a declarat Dragoș Anastasiu, pentru B1 TV.
„Toată lumea e interesată de pachetul final. Ne-am manevrat singuri în această situație în care mai avem câteva zile pentru a decide ceva ce să intre în vigoare pe 1 iulie. E o chestiune neplăcută, nedorită. Am mai traversat asta și cu Ordonanța trenuleț, acolo au fost firmele afectate de azi pe mâine. Deci e o situație absolut ingrată prin care trebuie să trecem noi toți, ca popor.
Nu cred că știe nimeni acum care va fi pachetul total, trebuie să ne așteptăm la ajustări că pur și simplu nu funcționează altfel. Nu mai sunt banii necesari să susținem toate investițiile în ritmul în care le-am susținut, nu mai sunt banii suficienți să plătim toate salariile și sporurile și beneficiile… nu mai sunt bani suficienți și trebuie să ne strângem de azi pe mâine, ceea ce e total neplăcut, dar va trebui să trecem prin acest moment”, a mai afirmat Dragoș Anastasiu, punctând că alternativa e să ajungem în situația Greciei de acum câțiva ani, ceea ce nimeni nu-și dorește.