Președinta USR, Elena Lasconi, a avut o intervenție în cadrul emisiunii Talk B1, moderată de Gabriela Mihai, unde a discutat despre Călin Georgescu, pe care l-a descris ca fiind „omul sistemului”, referindu-se la un sistem vechi și corupt, compus din foști securiști și alte persoane care au contribuit la formarea partidelor izolaționiste.
Ea a subliniat că statul român a fost spectator și nu a acționat pentru a preveni abuzurile, menționând că, dacă instituțiile statului și-ar fi îndeplinit rolul, nu ar fi existat niciun parlamentar din partea acestor partide izolaționiste. Lasconi a menționat, de asemenea, abuzurile Curții Constituționale, pe care le consideră ireparabile din punct de vedere juridic.
Elena Lasconi a fost întrebată cum comentează faptul că Georgescu umblă întotdeauna flancat de bodyguarzi, pe oriunde merge.
“Păi la fel, politicieni care se tem de oameni și Călin Georgescu este omul sistemului, este un sistem vechi, un sistem putred format din foști securiști, din tot felul de persoane care au pus bazele acestor partide izolaționiste, iar statul român a stat spectator și nu și-a făcut treaba. Dacă statul își făcea treaba prin instituțiile lui, atunci noi nu am fi avut astăzi nici măcar un parlamentar din partea izolaționiștilor, nu mai vorbim de candidat la prezidențiale, pentru că derapaje au fost de mult, doar că nimeni nu a făcut absolut nimic. Ne-am trezit, însă, cu abuzurile Curții Constituționale, cu cele 3 abuzuri, care sunt ireparabile, din punctul meu de vedere.
Adică juridic, nu văd cum s-ar mai putea repara așa ceva și am putea să ne gândim că am avea alegeri prezidențiale până când Curtea Constituțională o să agreeze un președinte”.
Întrebată dacă crede că va mai candida Călin Georgescu, Lasconi a răspuns că nu vede de ce nu ar face-o, dar a exprimat îngrijorarea că alegerile prezidențiale ar putea fi influențate de precedentul stabilit prin excluderea altor candidați.
“Păi nu văd de ce să nu o facă, doar că eu mă gândesc dacă într-adevăr e așa, deși n-am văzut nicio dovadă că alegerile prezidențiale au fost anulate din cauza pericolului Călin Georgescu, nu văd cum ar mai putea să candideze și având deja un precedent, că au scos din cursa pentru prezidențiale un candidat de care mă delimitez total, și anume, Diana Șoșoacă. Am fost singurul politician care am vorbit despre abuzul acesta, e un precedent, deci poate să fie scos oricine, inclusiv eu”.