Președintele PMP, Elena Udrea, a anunțat, luni, după ce Cristian Diaconescu a spus că se retrage din PMP și că va candida ca independent în cursa pentru prezidențiale, că este pregătită să își asume ea candidatura din partea Partidului Mișcarea Populară pentru Cotroceni.
”Regret decizia lui Cristian de a candida ca independent, cât și decizia de a pleca din PMP, cu atât mai mult cu cât se întâmplă înainte de ședința de mâine din partid. Cristian Diaconescu a fost desemnat candidatul PMP, dar nu a fost și votat, iar statutul partidului spune că votul pentru candidat se dă în Colegiul Național”, a comentat Elena Udrea.
Aceasta a precizat că este ”pregătită” să își asume candidatura din partea PMP în cursa pentru Cotroceni.
”PMP va avea mâine o analiză a acestui moment, a pregătirii partidului pentru prezidențiale și spun că suntem pregătiți de această campanie, de această competiție, iar eu sunt pregătită să îmi asum candidatura la președinția României. Așa cum am spus-o de mult timp, sunt candidatul care îl poate învinge pe Victor Ponta, îl pot bate în orice competiție, inclusiv cea pentru președinția țării”, a completat liderul PMP.
Președintele Fundației Mișcarea Populară, Cristian Diaconescu, a anunțat, luni, în cadrul unei conferințe de presă, că își dă demisia din PMP și că va candida independent la alegerile prezidențiale. (Detalii AICI)