Elena Udrea, gest controversat la finalul discursului din Parlament: „E un semn pentru o persoană dragă, că totul e în regulă” (VIDEO)

Elena Udrea, gest controversat la finalul discursului din Parlament: „E un semn pentru o persoană dragă, că totul e în regulă” (VIDEO)
Foto: B1 Tv

Elena Udrea a atras atenția jurnaliștilor, în timpul votului privind arestarea sa preventivă și începerea urmăririi penale din Parlament, cu un gest controversat.

Deputatul și-a atins nasul cu degetul de mai multe ori, după ce a citit un SMS, în scaunul din Parlament, uitându-se în jur să vadă dacă a fost văzută.

Gestul a fost repetat şi după ce a rostit discursul de la tribună, către camerele de luat vederi.

La scurt timp, Elena Udrea a dat explicații cu privire la vâlva pe care a stârnit-o acest gest.

„Văd că gestul meu din Parlament în care am dus mâna la nas a creat mare vâlvă şi s-a transformat în subiect de analiză semiotică. În realitate, e un semn pe care l-am făcut unei persoane dragi mie, căreia am vrut să-i transmit că „totul e în regulă”, a scrie Udrea pe Facebook.

Camera Deputaţilor se pronunţă, prin şase voturi distincte cu bile, legat de solicitările justiţiei în privinţa Elenei Udrea, dintre care trei pentru începerea urmăririi penale în două dosare şi încă trei pentru arestare preventivă.

Gestul controversat al Elenei Udrea din Parlament

 Foto: facebook.com/EUdrea

Tags: