Emanuel Ungureanu: La Botoșani, sub patronajul Consiliului Județean, colcăie în spital mizeria, corupția și nesimțirea (VIDEO)

Emanuel Ungureanu: La Botoșani, sub patronajul Consiliului Județean, colcăie în spital mizeria, corupția și nesimțirea (VIDEO)

Deputatul USR Emanuel Ungureanu, vicepreședinte al Comisiei pentru Sănătate, a susținut duminică o conferință de presă în care a prezentat imagini șocante din Spitalul Județean Botoșani, aflat în centrul unui imens scandal de corupție.

Acesta a vorbit despre așa zisele măsuri pe care le-a luat conducerea spitalului după moartea Alexandrei Ivanov.

„Etajul 5 unde a fost omorâtă prin neglijență Alexandra este în reabilitare, la etajul 4 unde sunt tratate pacientele pe secția de Obstetrică-Ginecologie nu s-au montat butoane de panică pentru că Rafila a blocat finanțarea spitalelor prin ordonanța austerității.

La patul bolnavelor s-au montat butoane care comunică cu soneria din camera asistentelor, dar fără sistem de monitorizare a timpilor de reacție a personalului medico-sanitar”, a scris deputatul USR.

Potrivit acestuia s-au montat camere video pe culoare, nu și în camera personalului medico-sanitar!

De asemenea, sunt încă vestiare de groază în acest spital.

“Managera Spitalului Județean Botoșani ne-a mărturisit că nu știa despre aceste vestiare ale groazei și nu știa de faptul că doamna Director de Îngrijiri Coca Crâșmaru, arestată de DNA Suceava pentru șpagă, era în incompatibilitate pentru că deținea și funcția de evaluator ANMCS.

Am prezentat presei dovezi cu privire la excursiile de lux în care se plimba Coca Crâșmaru cu pretextul unor cursuri de pregătire, în țări exotice, pe banii Ordinului Asistentelor Medicale din România.

Coca Crâșmaru s-a plimbat în Canada, America, Singapore, ani de zile, în vacanțe de lux, cu pretextul că  învață cum să evalueze calitatea îngrijirii în sistemul sanitar românesc…”

Deputatul USR a mai precizat că a vizitat spitalul în mod neanunțat și că va continua să facă astfel de vizite și la alte unități medicale:

“La Botoșani, sub patronajul Consiliului Județean Botoșani condus de PSD, colcăie în Spitalul Județean Botoșani: mizeria, corupția și nesimțirea.

Voi vizita în continuare, în calitate de deputat și vicepreședinte al Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputaților spitalele din România, neanunțat, pentru a pune presiune pe autoritățile locale și centrale să aibă grijă de sănătatea populației, nu numai de clientela de partid angajată pe șpăgi!”

Urmăriți B1TV.ro și pe
`