Lucian Bode (PNL), ministrul de Interne, oficial plagiator, a dat iar în judecată Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, instituția care i-a conferit titlul de doctor, dar care a stabilit apoi că teza sa de doctorat e „profund viciată”. De data aceasta, Bode a solicitat anularea hotărârii prin care Comisia de Etică a UBB s-a autosesizat ca să-i analizeze teza de doctorat, explică jurnalista de investigație Emilia Șercan.
„Plagiatorul dovedit Bode a dat din nou în judecată Universitatea „Babeș-Bolyai”, iar de această dată cere anularea hotărârii prin care Comisia de Etică s-a autosesizat ca să îi analizeze teza de doctorat.
Acest al doilea proces era de așteptat pentru nu putea cere doar suspendarea hotărârii fără să ceară și anularea acesteia.
Între timp, a fost înregistrat și recursul în primul dosar – pe care dr. Bode l-a pierdut – la Curtea de Apel Cluj, însă nu s-a stabilit un termen de judecată”, a scris Emilia Șercan, pe Facebook.
Aceasta a mai susținut că Lucian Bode nu a dat, totuși, în judecată UBB pentru a cere anularea verdictului de plagiat. În opinia jurnalistei, ministrul nici nu va face acest lucru căci, într-o astfel de situație, „ar trebui să arate în fața instanței că teza sa este una originală, ceea ce e imposibil”.
Șercan a mai precizat că Bode nu a dat-o nici pe ea în judecată pentru denigrare din același motiv – ar fi trebuit în instanță să demonstreze că lucrarea sa de doctorat e originală.
„Iar cum nu poate face asta, pateticul plagiator dovedit Bode – șeful de facto al Partidului Național Liberal – plătește niște lachei să mă atace. Oare ce gândește în sinea lui despre treaba asta tatucul României Educate?”, a mai scris Emilia Șercan, făcând o aluzie la președintele Klaus Iohannis.
Nu doar că Iohannis pretinde că proiectul său de suflet e „România Educată”, dar, de-a lungul timpului, a avut mai multe poziții publice în care i-a criticat pe politicienii care plagiază.
De exemplu, în campania din 2014 pentru alegerile prezidențiale, la dezbaterea organizată de B1 TV, a susținut că un politician fie și numai suspectat de plagiat ar trebui să se retragă din politică. Făcea atunci referire la contracandidatul său, Victor Ponta, devenit între timp plagiator dovedit.
„Oriunde în lume dacă cineva dintre politicieni e prins că a copiat și numai trei rânduri și a plagiat e obligat prin clasa politică să se retragă din politică. La noi, unul dintre ei vrea să fie președintele României”, spunea Iohannis în 2014.
În schimb, președintele nu a avut niciun fel de reacție în scandalurile de plagiat care-i vizează pe Lucian Bode și premierul Nicolae Ciucă, președintele PNL. Aceeași reacție fermă i-a lipsit și în cazul fostului ministru al Educației, liberalul Sorin Cîmpeanu.
De altfel, Lucian Bode însuși, când verdictul oficial de plagiat nu fusese dat încă, a susținut că plagiatul e furt și trebuie pedepsit.
„Plagiatul este un furt, furtul se pedepseşte, indiferent că este sau nu o vulnerabilitate pentru un partid sau pentru un om. Acest lucru nu trebuie să existe. Această părere mi-am exprimat-o şi în interiorul PNL şi cred că o dată cu adoptarea noului pachet al legilor educaţiei şi acest aspect va fi clarificat”, afirmase Lucian Bode, în octombrie anul trecut, la Digi24.