Eugen Tomac: Trebuie să veghem asupra respectării valorilor noastre europene și drepturilor omului, astfel încât populismul necruțător și istoria dezumanizării aproapelui să nu se mai repete

Eugen Tomac: Trebuie să veghem asupra respectării valorilor noastre europene și drepturilor omului, astfel încât populismul necruțător și istoria dezumanizării aproapelui să nu se mai repete
Foto: Facebook @ Eugen Tomac

Eurodeputatul PMP Eugen Tomac a precizat că Parlamentul European s-a reunit, joi, într-o ședință plenară excepțională dedicată Zilei Internaționale a Comemorării Victimelor Holocaustului.

Eugen Tomac: „Copiii noștri trebuie să înțeleagă lecțiile trecutului și să nu accepte niciodată injustiția, intoleranța, rasismul, xenofobia și ura împotriva celor din jurul nostru”

„Parlamentul European s-a reunit astăzi într-o ședință plenară excepțională dedicată Zilei Internaționale a Comemorării Victimelor Holocaustului. Gândul meu se îndreaptă către milioanele de oameni uciși cu atrocitate de către regimul nazist, dar și către supraviețuitorii acestui moment de oroare din istoria umanității”, a scris oficialul european, joi, pe Facebook.

El a explicat că educația are un rol esențial în a ne asigura că o asemenea tragedie nu se va mai repeta.

„Trebuie să ne amintim mereu aceste clipe negre spre a ne asigura că o astfel de tragedie de proporții nu se repetă în viitor. Iar aici, educația are un rol esențial. Copiii noștri trebuie să înțeleagă lecțiile trecutului şi să nu accepte niciodată injustiția, intoleranța, rasismul, xenofobia și ura împotriva celor din jurul nostru. Trebuie să veghem asupra respectării valorilor noastre europene şi a respectării drepturilor omului, astfel încât populismul necruțător şi istoria dezumanizării aproapelui să nu se mai repete”, a continuat Eugen Tomac.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`