Florin Cîțu: Am spus în ședința de coaliție că nu susțin suprataxarea marilor companii cu 1% din cifra de afaceri. Nu cred că își are rostul

Florin Cîțu: Am spus în ședința de coaliție că nu susțin suprataxarea marilor companii cu 1% din cifra de afaceri. Nu cred că își are rostul

Președintele PNL, Florin Cîțu, a declarat marți, ​că nu consideră că își are rostul o taxă de solidaritate, chiar dacă UDMR și PSD o susțin.

„Ea nu se justifică în contextul economic din România, pentru că (…) veniturile de la buget au fost susținute de astfel de companii. Eu nu cred că își are rostul o astfel de taxă, dar este ceea ce eu cred și PNL, însă ea este susținută de coaliție. Dacă și premierul este de acord”, a declarat Florin Cîțu.

Întrebat desrpe varianta de buget, acesta a spus: ”Ministrul nu a prezentat o variantă de buget ieri, o așteptăm. Nu există niciun fel de poziție antagonice, mi-am asumat reducerea deficitului bugetar, este o strategie pe care am discutat-o cu partenerii, a fost acceptată și premiată de agenția de rating prin creșterea de la negativ la stabil.

Veniturile la buget sunt mai mari cu 20 milioane de lei față de începutul anului și cu 50 milioane față de anul trecut. Sunt surse suplimentare de venit”.

PSD nu renunţă la taxa de solidaritate

PSD nu renunţă la ideea introducerii unei taxe de solidaritate pentru companiile cu o cifră de afaceri mai mare de 100 de milioane de lei şi care să reprezinte 1% din profitul marilor companii.

„Să vină o taxă de 1% din cifra de afaceri, o taxă de solidaritate. Va fi găsită o destinaţie clară numai pentru sănătate şi învăţământ. Acei bani se colectează, se anunţă suma şi acei bani să se folosească numai în aceste două domenii.

Am discutat cu prim-ministrul că trebuie găsită o destinație clară. Le dai destinaţie prin bugetul de stat”, a declarat preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, duminică, la Antena 3.

Preşedintele UDMR, Kelemen, Hunor, a avansat, în luna noiembrie, ideea instituirii unei „taxe de solidaritate” care să fie aplicată companiilor care înregistrează o cifră de afaceri de peste o sută de milioane de euro pe an. Potrivit acestuia, creşterile de pensii se vor face din bugetul de stat, taxe, impozite iar deficitul bugetar se va acoperi „şi din împrumuturi”.

 

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`