Florin Cîțu: Coaliția nu pare să existe decât la vârf. PNL trebuie să decidă dacă vrea să fie lângă socialiști sau de partea românilor (VIDEO)

Florin Cîțu: Coaliția nu pare să existe decât la vârf. PNL trebuie să decidă dacă vrea să fie lângă socialiști sau de partea românilor (VIDEO)
Foto: Inquam Photos / George Călin

PNL trebuie să decidă dacă vrea să fie lângă socialiști sau de partea românilor, a declarat senatorul liberal Florin Cîțu, joi, la Știrile B1 TV prezentate de Gabriela Mihai.

Florin Cîțu, pe B1 TV: Coaliția nu pare să existe decât la vârf

„Nu a mai fost un Consiliu Național din 2022, în primul rând, deci partidul n-a mai fost consultat la acest nivel. În primul rând, statutar, coaliția aceasta cu PSD trebuia votată în Consiliul Național, n-a fost niciodată votată. În același timp, eu nu pot să nu observ că această coaliție nu pare să existe decât la vârf, între, așa cum îi zice Ciolacu, Nicu și Marcel. Pentru că eu nu văd o coaliție la Timișoara între Nica și Simonis. Nu văd o coaliție la Cluj între Boc și Rus. Nu văd coaliție la Bihor, nu văd coaliție la Iași, nu văd coaliție la Brașov, în sud nu văd coaliție”, a declarat fostul președinte al PNL.

PNL se luptă în țară cu PSD, spune Florin Cîțu

„Se pare că avem un partid, Partidul Național Liberal, care în țară este la luptă și adversar cu PSD, așa cum e normal, liberalii să fie adversari cu socialiștii, și la centru se pare că este această coaliție. Până la urmă, trebuie să decidem. Nu poți să mergi așa! Nu ai cum să mergi așa înainte și să ai și victorii! Partidul Național Liberal trebuie să decidă dacă vrea să fie lângă socialiști sau, așa cum a fost de-a lungul istoriei, de partea românilor și pentru interesele românilor”, a adăugat fostul premier.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`