Florin Cîțu, critici voalate pentru Nicolae Ciucă și Alexandru Rafila: Am fost criticat astă vară că am relaxat măsurile la câteva zeci de cazuri pe zi. Acum sunt peste 1.000 și unii dintre cei care ne criticau sunt foarte relaxați

Florin Cîțu, critici voalate pentru Nicolae Ciucă și Alexandru Rafila: Am fost criticat astă vară că am relaxat măsurile la câteva zeci de cazuri pe zi. Acum sunt peste 1.000 și unii dintre cei care ne criticau sunt foarte relaxați
Foto: Inquam Photos / George Călin

Florin Cîțu, președintele PNL, a criticat decizia Ministerului Sănătății, condus de Alexandru Rafila (PSD), și a premierului Nicolae Ciucă de a relaxa restricțiile anti-COVID-19.

Florin Cîțu nu e de acord cu relaxarea restricțiilor anti-COVID

„Aici sunt puțin surprins. Îmi aduc aminte că am fost criticat astă vară, când erau mai puțin de câteva zeci de cazuri pe zi. Azi vorbim de peste 1.000 de cazuri pe zi și văd că se relaxează…

Unii dintre cei care ne criticau astă vară acum sunt foarte relaxați. Eu privesc cu atenție ce se întâmplă acum… și cu îngrijorare… și sper să nu am dreptate. Nu știu dacă e un moment bun să ne relaxăm”, a declarat Cîțu.

„Introducerea certficatului verde oferea posibilitatea de a menține economia deschisă și de a avea o rata de vaccinare în creștere”, a mai precizat Cîțu.

Întrebat despre faptul că, totuși, și premierul PNL Nicolae Ciucă a fost de acord cu relaxarea restricțiilor, liderul liberalilor a punctat: „A fost decizia Guvernului, nu a fost discutat în coaliție așa ceva”.

„Deci oameni care azi susțin această relaxare atunci o criticau, deși atunci erau câteva zeci de cazuri pe zi. Acum vorbim de peste 1.000 de cazuri pe zi…”, a insistat Cîțu.

Florin Cîțu a precizat apoi că în fiecare zi și-a exprimat îngrijorările în coaliție cu privire la această situație.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Cum a ”îmbrăcat” Rafila decizia de relaxare a restricțiilor anti-COVID

Miercuri, ministrul Alexandru Rafila a susținut că relaxarea restricțiilor e o invitație la un parteneriat cetățeni – agenți economici – autorități. Social-democratul a punctat că măsurile de prevenție, așa relaxate, trebuie respectate.

„Mesajul important e următorul: măsurile trebuie să fie primul pas din parteneriatul populației, agenților economici cu autoritățile. Consecințele pandemiei nu pot fi controlate mai bine, și sunt multe exemple din alte țări, decât dacă există acest parteneriat și încredere. (…)

Decât să avem reguli dure care nu sunt respectate e mai bine sa avem o relaxare cu o respectarea riguroasă a acestor reguli”, a declarat Rafila.