În octombrie 2020 dinamica sectorului industria a devenit pozitivă, a declarat Florin Cîțu, ministrul Finanțelor Publice, precizând totodată că „acest sector a fost aruncat în recesiune în aprilie 2019”.
„Sectorul industrie a trecut pe PLUS după 19 luni! «V»
În octombrie 2020 dinamica sectorului industrial a devenit pozitivă. Acest sector a fost aruncat în recesiune în aprilie 2019.
Revenirea sectorului industrial reprezintă dovada clară că în 2021 România poate avea o creștere economică peste așteptări.
Dar pentru a garanta această creștere econmica peste așteptări în 2021 este nevoie de un program de guvernare care să stimuleze în continuare investițiile și un buget care să elimine risipa resurselor bugetare”, a scris Florin Cîțu, marți, pe Facebook.
Sectorul industrie a trecut pe PLUS după 19 luni! „V”
Reprezentanții formațiunilor din viitorul Parlament au mers, luni, la Cotroceni, unde au desfășurat o serie de consultări cu președintele Klaus Iohannis, în vedere desemnării unui candidat la poziția de premier. La finalul discuției dintre șeful statului și delegația PNL, liderul liberalilor a reiterat că Florin Cîțu este propunerea partidului pentru funcția de prim-ministru.
„I-am prezentat Președintelui poziția de principiu a Partidului Național Liberal. Partidul Național Liberal, consecvent acțiunii sale politice și angajamentelor din campania electorală, rămâne dedicat obiectivului de a forma un guvern de centru-dreapta care să poată să asigure dezvoltarea României, reformarea sistemelor publice și saltul economic de care are nevoie, care să ducă la un salt în calitatea vieții și la o creștere fără precedent a veniturilor românilor. I-am prezentat Președintelui mandatul acordat de Biroul Politic Național către echipa de negociere, și anume formarea unui guvern de centru-dreapta, cu posibili parteneri USR-PLUS, UDMR, de asemenea grupul minorităților naționale, cu un program de guvernare care să cuprindă cele mai importante măsuri ale Planului de dezvoltare al României pe care Partidul Național Liberal l-a prezentat cetățenilor români în campania electorală. De asemenea, i-am prezentat Președintelui că propunerea noastră pentru funcția de premier este în persoana domnului Florin Cîțu. De asemenea, cealaltă componentă a mandatului, și anume ca președinția Camerei Deputaților să fie deținută de președintele Partidului Național Liberal. L-am informat despre evoluția discuțiilor de până în prezent cu posibilii parteneri și, de asemenea, l-am informat de dorința noastră de a continua aceste negocieri, astfel încât să ajungem la un rezultat care să permită învestirea unui guvern de centru-dreapta într-un termen rezonabil”, a declaratLudovic Orban.