Premierul Florin Cîțu a susținut că România are estimată o creștere economică de 7% anul acesta și s-a ajuns aici pentru că firmele românești au reușit, cu sprijinul statului, să facă față acestei perioade dificile.
„Am arătat reziliență, altfel azi n-am fi putut vorbi de această creștere economică. A fost o estimare schimbată în sus de la 4 la 7%. Nu am fi putut vorbi despre aceast creștere economică dacă nu am fi avut companii românești care să facă față acestei perioade dificile. Le-am mulțumit pentru reziliență, pentru faptul că împreună am găsit soluții de a trece peste această perioadă.
Provocările nu se vor opri aici, trebuie să fim realiști. Dar statul român va fi un partener onest și transparent pentru mediul de afaceri și schibăm paradigma în a crește investițiile, apoi vom avea resurse pentru orice altceva”, a declarat Cîțu.
Premierul Florin Cîțu a participat, vineri, la evenimentul „Topul Național al firmelor private din România”.
„Astăzi Romania este țara care are cea mai rapidă sau printre cele mai rapide reveniri ale economiei după un asemenea șoc, din Uniunea Europeană, cu estimări de creștere economică care au fost imbunătățite in timpul acestui an. Am inceput cu 4% și am ajuns la o estimare de peste 7%; vom vedea unde terminăm, dar in jur de 7%. Cu un deficit in scădere, cu venituri mai mari la buget și cu un șomaj in scădere, o rată a șomajului in scădere”, a declarat Cîțu, în cadrul evenimentului.
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a îmbunătățit estimarea de creștere economică pentru România în acest an de la 6 la 7,2%.
„Principalul risc la adresa acestei prognoze este evoluţia pandemiei, în condiţiile în care România are a doua cea mai scăzută rată de vaccinare din UE”, a avertizat, totuși, instituția financiară.
Banca a mai precizat că preţurile în creștere la materiile prime ar putea afecta redresarea economiilor.