Florin Roman: Există o traumă la copii, le e dor de colegi și de profesori, le e dor să se reîntâlnească. E complicat să stai un an de zile acasă – în perioada asta pierd foarte, foarte mult (VIDEO)

Florin Roman: Există o traumă la copii, le e dor de colegi și de profesori, le e dor să se reîntâlnească. E complicat să stai un an de zile acasă – în perioada asta pierd foarte, foarte mult (VIDEO)
Foto: Florin Roman / Facebook

Florin Roman a declarat că susține decizia ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, de a redeschide școlile prin descentralizarea luării deciziei la nivel local. Deputatul PNL, tată al unei eleve de clasa a VII-a, spune că în anul petrecut departe de școală copiii au suferit și un soi de „traumă”. „E complicat să stai un an de zile acasă și, acum vă spun cu toată sinceritatea, în afară de materiile de bază, altceva nu s-a făcut chiar foarte, foarte serios sau cum ar trebui”, a declarat demnitarul, duminică seară, pe B1 TV, la „Dosar de politician” cu Silviu Mănăstire.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Florin Roman (PNL), despre redeschiderea școlilor

Întrebat dacă e încrezător cu privire la redeschiderea școlilor și dacă nu cumva decizia privind revenirea elevilor la clase a fost una puțin hazardată, Florin Roman a declarat: „Eu susțin decizia ministrului Educației, domnul Sorin Cîmpeanu, de a redeschide școlile, în special învățământul primar și gimnazial, prin descentralizarea luării deciziei la nivel local. Pentru că, din punctul meu de vedere, primarii știu cel mai bine – și sunt de regulă și cei mai responsabili – dacă activitatea școlară se poate desfășura în condiții de siguranță sau nu. Ceea ce a făcut Sorin Cîmpeanu eu așteptam să se întâmple încă de anul trecut, adică aveam situații paradoxale. De exemplu, în zona de munte, că tot discutam de munte, unde oricum sunt puțini la școală, sunt tot mai puțin copii la școală, unde incidența era extrem de scăzută și unde nu aveau nici semnal pentru tablete sau pentru telefoane, erau practic pedepsiți la rând cu cei din localitățile unde incidența era crescută și unde numărul elevilor era mult mai mare”.

„Practic, decizia domnului Cîmpeanu înseamnă descentralizare la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale, luarea unei decizii, punctual, pe fiecare situație în parte, în funcție de incidența locală. Din acest punct de vedere, eu cred că e un bun început pentru că, dincolo de asta, sunt și tată, am și eu o fetiță în clasa a VII-a, care nu merge de un an de zile la școală și sigur că există o traumă din partea copiilor. Le este dor de colegi, le este dor de profesori, și-ar dori să se întâlnească. E complicat să stai un an de zile acasă și, acum vă spun cu toată sinceritatea, în afară de materiile de bază, altceva nu s-a făcut chiar foarte, foarte serios sau cum ar trebui. În perioada asta pierd foarte, foarte mult”, a mai spus deputatul PNL.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:10 - Reacțiile șoferilor români după ce au aflat de aderarea României la Schengen. „Batem şi la pariu”
20:07 - Buzoianu (USR): Avem nevoie de transparență mult mai mare pe datele bugetare, să știm clar dacă avem bani să ne îndeplinim obiectivele. Românii s-au săturat de povești (VIDEO)
20:02 - O localitate renumită pentru vilele de lux este ținta hoților. Acționează chiar dacă știu că poliția este pe urmele lor
19:59 - Ilie Bolojan, despre când ar putea fi organizate alegerile prezidențiale: Ar fi impropriu ca înainte cu două săptâmâni de sărbătorile de Paște să venim noi cu mizeriile lumii politice
19:30 - Eugen Sechila, lider al mișcării neo-legionare și apropiat al lui Georgescu, dus la audieri. Surse: Ar fi vrut să plece din țară cu destinația Ciad / UPDATE: A fost plasat sub control judiciar, cu obligația de a nu părăsi țara (VIDEO)
19:26 - Ce i s-a întâmplat unei pensionare din Cluj, după recalculare. Inițial, avea o pensie de 7.873 lei: “Astăzi am primit cuponul de pensie”
19:20 - Ce sume de bani promite statul român elevilor care câștigă aurul la competiții naționale sau internaționale
19:17 - Cât costă rochiile pentru revelion soției lui Ștefan Bănică Jr. Doritoarele trebuie să scoată mulți bani din buzunar
18:58 - Vlad Nistor: Modelul bulgăresc ne cam paște. Alegerile parlamentare au fost contaminate de alegerile prezidențiale și de felul în care opinia publică a fost manipulată cu această ocazie (VIDEO)
18:57 - Cristina Cioran și Alex Dobrescu se pregătesc iar să devină părinți, deși el are ordin de restricție și nu se poate apropia de ea: „Ce vină are acest copil că are doi părinți idioți?”