Fostul ministru al Apărării, Teodor Atanasiu, și fiul actualului ministru, Corneliu Dobrițoiu, citați în dosarul fraudelor de la referendum

Fostul ministru al Apărării, Teodor Atanasiu, și fiul actualului ministru, Corneliu Dobrițoiu, citați în dosarul fraudelor de la referendum
Foto: ziarulunirea.ro

Fiul lui Corneliu Dobrițoiu, actualul ministrul al Apărării, Samson Dobrițoiu, a fost citat la Parchet în legătură cu presupuse infracțiuni comise la referendum. Ancheta îl vizează și pe fostul ministrul al Apărării, Teodor Atanasiu, informează HotNews.

Procurorii au suspiciuni că cei doi și-ar fi folosit influența politică în organizarea și chemarea cetățenilor la vot. Potrivit unor surse judiciare, cei doi ar fi apelat la interlopi pentru a duce votanţii la urne. Cei doi vor fi audiați la sediul DNA Cluj.

Teodor Atanasiu conduce în prezent filiala PNL Alba. În județ s-au pezentat la vot aproape 119.000 de cetăţeni (o prezență de 37,18%). Dintre aceştia 84,90% au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu, potrivit rezultatelor finale oferite de BEJ,  și citate de Evenimentul Zilei.