Funeraliile de stat pentru Ion Iliescu: Cortegiul funerar a ajuns la Palatul Cotroceni / Care este programul ceremoniilor (VIDEO)

Funeraliile de stat pentru Ion Iliescu: Cortegiul funerar a ajuns la Palatul Cotroceni / Care este programul ceremoniilor (VIDEO)
Prima zi a funeraliilor de stat organizate in onoarea fostului presedinte Ion Iliescu, la Palatul Cotroceni, 6 august 2025. Inquam Photos / Octav Ganea

Funeraliile de stat în memoria fostului președinte Ion Iliescu au început miercuri dimineață, odată cu transportul sicriului de la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, unde acesta a decedat marți, către Palatul Cotroceni.

Cuprins

  • Care este programul ce vizează funeraliile de stat în memoria lui Ion Iliescu
  • Cum se va desfășura ceremonia de înhumare

Care este programul ce vizează funeraliile de stat în memoria lui Ion Iliescu

UPDATE 10: 35 La Palatul Cotroceni au venit pentru a-i aduce un ultim omagiu lui Ion Iliescu și preşedintele Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu.

Preşedinte interimar al PSD a venit însoţit de fostul premier Marcel Ciolacu, de secretarul general al PSD, Paul Stănescu, şi de vicepremierul Marian Neacşu.

UPDATE 10:15 Fostul președinte Traian Băsescu a ajuns la catafalcul lui Iliescu pentru a-i aduce un ultim omagiu.

UPDATE 09:35  Premierul Ilie Bolojan și mai mulți membri ai Guvernului au ajuns la Palatul Cotroceni pentru a-i aduce un ultim omagiu lui Iliescu.

Ilie Bolojan este însoțit de ministrul Sănătății Alexandru Rogobete, ministul de Interne Cătălin Predoiu și ministrul Muncii Florin Manole.

Prima zi a funeraliilor de stat organizate in onoarea fostului presedinte Ion Iliescu, la Palatul Cotroceni, 6 august 2025.
Inquam Photos / Octav Ganea
Prima zi a funeraliilor de stat organizate in onoarea fostului presedinte Ion Iliescu, la Palatul Cotroceni, 6 august 2025. Inquam Photos / Octav Ganea
Prima zi a funeraliilor de stat organizate in onoarea fostului presedinte Ion Iliescu, la Palatul Cotroceni, 6 august 2025. Inquam Photos / Octav Ganea

Cortegiul funerar a ajuns la Palatul Cotroceni în jurul orei 8:30, fiind întâmpinat de militarii Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”. Sicriul cu trupul neînsuflețit al fostului președinte va fi depus pe catafalc în Sala Unirii, unde va rămâne până joi.

Guvernul României a anunțat programul oficial complet al funeraliilor de stat.

Astfel, pe 6 și 7 august 2025, la Palatul Cotroceni și la Cimitirul Ghencea 3 din București, vor avea loc ceremonii publice ce includ un moment de reculegere publică, un ceremonial religios și o înmormântare cu onoruri militare. Înhumarea se va petrece doar în prezența familiei și a persoanelor apropiate.

„În zilele de 6 și 7 august 2025 vor fi organizate funeralii de stat în onoarea fostului președinte al României, Ion Iliescu. Calendarul și desfășurarea ceremoniilor au fost stabilite de Comitetul pentru organizarea funeraliilor de stat împreună cu reprezentantul familiei”, au transmis oficialii de la Palatul Victoria.

Programul de miercuri, 6 august

Funeraliile încep de la 8.30, atunci când sicriul fostului șef de stat va fi adus pe Platoul Marinescu, cu un cortegiu funerar

  • Începând cu 08:30. Pe Platoul Marinescu va avea loc un ceremonial public.
  • Puțin după ora 09:00. Sicriul lui Ion Iliescu va fi transportat în interiorul Palatului Cotroceni, în Sala Unirii.
  • 09:20. Sicriul va fi depus pe catafalc în Sala Unirii, iar oamenii vor putea să-și ia rămas bun și să-i aducă un ultim omagiu fostului lider.

Tot pe 6 august va avea loc și ceremonia de priveghi, transmisă live de Televiziunea Română.

Prima zi a funeraliilor de stat organizate in onoarea fostului presedinte Ion Iliescu, la Palatul Cotroceni, 6 august 2025.
Inquam Photos / Octav Ganea
Prima zi a funeraliilor de stat organizate in onoarea fostului presedinte Ion Iliescu, la Palatul Cotroceni, 6 august 2025.Inquam Photos / Octav Ganea
Prima zi a funeraliilor de stat organizate in onoarea fostului presedinte Ion Iliescu, la Palatul Cotroceni, 6 august 2025. Inquam Photos / Octav Ganea
Prima zi a funeraliilor de stat organizate in onoarea fostului presedinte Ion Iliescu, la Palatul Cotroceni, 6 august 2025.
Inquam Photos / Octav Ganea

Cum se va desfășura ceremonia de înhumare

Programul de joi, 7 august, la Palatul Cotroceni

  • Începând cu ora09:00. După un scurt ceremonial, sicriul va fi scos din Palatul Cotroceni și amplasat, din nou, pe Platoul Marinescu.
  • În jurul orei 11. Cortegiul funerar va pleca de pe Platoul Marinescu către Cimitirul Ghencea 3, acolo unde va fi înmormântat Ion Iliescu
  • Ceremonia de înhumare a fostului președinte va avea loc doar în prezența familiei și persoanelor apropiate.Joi, 7 august, a fost declarată zi de doliu național în memoria fostului președinte Ion Iliescu, care a murit marți, la vârsta de 95 de ani, a mai anunțat Guvernul marți seară.

B1 TV va difuza vineri, ora 23:00, documentarul „Piața Universității – România”, în regia lui Stere Gulea, Vivi Drăgan Vasile și Sorin Ilieșiu