Premierul Mihai Tudose se întâlneşte miercuri, la Guvern, cu reprezentanții românilor care au ieșit în ultimele săptămâni în stradă. Întâlnirea are loc loc dupa ce 43 de organizații i-au cerut premierului să își facă timp pentru a discuta cu reprezentanții protestatarilor până la sfârșitul anului. De pe lista participanților la discuții lipsesc însă unele voci care au avut mesaje extrem de vehemente împotriva PSD și a coaliției de Guvernare. Un exemplu este filosoful Gabriel Liiceanu, care nu va participa la întâlnirea de la Palatul Victoria.
Jurnalista Ioana Ene Dogioiu scrie, într-un editorial publicat pe site-ul Ziare.com, că în scrisoarea transmisă premierului de reprezentanții societății civile se poate citi un fel de grijă ca Mihai Tudose să nu fie cumva intimidat. Motiv pentru care, susține aceasta, au fost excluse persoane care ar fi putut să strice ”zenul” întâlnirii, precum Gabriel Liiceanu.
”Dar așa cum este formulată grațioasa scrisoare prin care protestatarii s-au cerut la dialog, este evident că aceste subiecte vor fi evitate cu grijă. Din întreg documentul rezultă, de altfel, această grijă ca dl Tudose să nu cumva să fie incomodat.
Motiv pentru care înțeleg că din delegație au fost excluse orice persoane care puteau să strice "zenul" întâlnirii, precum Gabriel Liiceanu sau oameni care consideră că singurul scop pentru ca te duci la Guvern e ca să ceri niște demisii și să reproșezi niște măsuri stupide, nu să te tragi în poze surâzătoare și să schimbi amabilități.
În aceste condiții nici nu e de mirare că Mihai Tudose a acceptat atât de rapid întâlnirea. Pentru el este o pleașcă de imagine atât de mare încât, dacă ești mai conspiraționist, mai că te gândești la un blat.
Pe de-o parte, dl Tudose are ocazia să joace din nou rolul polițistului bun care discută, nu se teme de întâlnire, că nici nu are de ce de altfel, are disponibilitate, că doar nu-l doare gura să spuna că Legile Justiției nu sunt treaba lui”, scrie Dogioiu.
Jurnalista mai notează că întâlnirea de la Palatul Victoria este inutilă din multe motive și susține că aceasta este doar o ocazie ca participanții să ”se tragă în poză” cu Tudose.
”Nu mai suntem în paradigma din ianuarie-februarie, când în discuție era o ordonanță de urgență a Guvernului, care era, deci, decidentul măsurilor contestate.
De aceasta data, discutam despre proiecte inițiate, dezbătute și adoptate în Parlament cu care premierul nu are nicio treabă.
Da, modificările Legilor Justiției au fost concepute ca proiecte ale Ministerului Justiției, dar nu au fost adoptate și promovate în Legislativ de Guvern. Cu atât mai puțin aberantele modificări ale Codurilor Penal și de Procedură Penală, care circulă acum prin Parlament în diverse proiecte.
Deci a te duce acum să discuți cu Mihai Tudose acest subiect nu este decât o bună ocazie să «te tragi» în poza cu premierul, validându-te cumva ca lider. Altceva nu văd ce ai putea obține”, precizează jurnalista
De asemenea, aceasta cataloghează drept o fantezie ipoteza ca Mihai Tudose să oprească ”aberațiile legislative adoptate de Parlament prin emiterea unei OUG”.
Ioana Ene Dogioiu susține însă că participanții la întâlnirea cu premierul ar putea totuși să-i reproșeze acestuia ”aberațiile fiscale” sau ”prezența în Guvern a unor personaje sinistre, precum Olguța Vasilescu, Carmen Dan sau Liviu Pop”.
”Această întâlnire îl valideaza cumva pe Tudose ca pe o vioară întâi în PSD, ceea ce cu siguranță îi convine în ecuația de putere din interiorul partidului, în condițiile în care Liviu Dragnea nu mai apare nici în Parlament de zile întregi și stă ascuns sub masă până când Florin Iordache îi rezolvă problemele penale.
Baletul acesta grațios de la Palatul Victoria este strict în beneficiul lui Mihai Tudose, în timp ce pentru protestatari nu poate aduce (și a adus deja) decât tensiuni, rivalități, confuzie și frustrare. Adică o mare aiureală ca preț pentru niște poze bune”, încheie jurnalista.