Gabriel Oprea, președintele Uniunii Militarilor și Polițiștilor „Mihai Viteazu” (UMPMV) a transmis un mesaj cu prilejul zilei de 29 mai, Sărbătoarea „Înălțării Domnului” și „Ziua Eroilor”.
Fost premier interimar, vicepremier și ministru al Apărării, Gabriel Oprea a făcut referire, în mesajul său la importanța instituțiilor militare, din sistemul de securitate al României care trebuie să fie puternice. Pentru aceasta, a arătat fostul ministru, „haina militară trebuie sa fie respectată întotdeauna”.
„Să păstrăm în amintire viu exemplul înaintaşilor noştri, să ne slujim țara cu credinţă şi onoare, să cinstim veșnic eroismul şi jertfa lor, cu demnitate, cu înţelepciune. Dumnezeu să binecuvânteze România, Armata şi pe toţi Eroii Neamului nostru!”, a subliniat Gabriel Oprea.
„Dragi prieteni,
Creştinii din lumea întreagă întâmpină Ziua Înălţării Domnului, la 40 de zile de la Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. În această zi sfântă, Armata României cinstește Eroii Neamului.
Credinţa şi speranţa i-au călăuzit pe eroii noştri de-a lungul momentelor de cumpănă ale istoriei. Eroii nu trebuie uitați niciodată, dăruirea și jertfa lor trebuie să rămână veșnic în memoria noastră, instituțiile din sistemul de securitate al României trebuie să fie puternice, iar haina militară trebuie sa fie respectată întotdeauna.
Trebuie să apărăm întotdeauna valorile și simbolurile naționale și trebuie să respectăm și să apărăm militarii si politistii activi, în rezervă sau în retragere, veteranii de război și drepturile lor.
Am sprijinit instituțiile și oamenii din domeniul apărare, ordine publică și siguranță națională și voi continua să o fac.
Ca premier interimar, în anul 2015 am initiat si promovat Legea nr. 223 privind pensiile militare de stat. Ca ministru al apărării, am modificat statutul soldatilor si gradatilor voluntari, care erau discriminati, pentru că ieseau din sistem la doar 40 de ani, fără drepturi, fiind, practic, abandonați de stat. În urma măsurilor adoptate, ei sunt soldati si gradati profesionisti, pot sa activeze în armată până la 55 de ani și au drepturi identice cu cele ale celorlalți militari.
Am venit în sprijinul urmasilor eroilor din teatrele de operatii, sotiile lor sunt astăzi angajate în ministerele de resort, iar copiii acestora studiaza în scolile militare.
Pentru a cinsti eroii, în mandatul de ministru al apărării naționale, am ridicat Monumentul Eroilor Militari căzuţi la datorie în teatrele de operații și pe teritoriul național din Parcul Tineretului.
Monumentul a fost realizat prin contribuția personală, ca un omagiu veșnic adus militarilor care și-au onorat cu demnitate jurământul față de Patrie.
Astăzi le aducem cu toții un pios omagiu.
Să păstrăm în amintire viu exemplul înaintaşilor noştri, să ne slujim țara cu credinţă şi onoare, să cinstim veșnic eroismul şi jertfa lor, cu demnitate, cu înţelepciune. Dumnezeu să binecuvânteze România, Armata şi pe toţi Eroii Neamului nostru!
Hristos s-a înălţat!”, a transmis Gl.(r) Gabriel Oprea, președintele UMPMV și al PPMP