Gabriela Firea: Nu îmi doresc să candidez la Președinție, ci la Primăria Capitalei. Dacă PSD are un candidat mai bine pregătit, nu e cu supărare, îl voi susține

Gabriela Firea: Nu îmi doresc să candidez la Președinție, ci la Primăria Capitalei. Dacă PSD are un candidat mai bine pregătit, nu e cu supărare, îl voi susține
Gabriela Firea: „Din acest moment, tinerii care au împlinit 18 ani, dar merg la școală sau muncesc, vor primi 2.500 de lei, până la vârsta de 26 de ani”

Gabriela Firea, prim-vicepreședintă PSD și lider al filialei din București, susține că nu își dorește să candideze la Președinția României, ci la Primăria Capitalei. Pe de altă parte, ea spune că „nu este cu supărare” dacă social-democrații găsesc un candidat mai potrivit, transmite G4Media.ro.

Declarația sa a venit în contextul în care președintele PSD, Marcel Ciolacu, a spus că partidul o susține pe Gabriela Firea pentru un nou mandat la Primăria Capitalei, dar că ea nu poate candida și la prezidențiale, și la locale, având în vedere că ambele întreceri electorale sunt programate pentru același an, 2024.

Ce a spus Gabriela Firea (PSD) despre o eventuală candidatură la Primăria Capitalei

Social-democrata consideră că la ora actuală se bucură de susținerea colegilor din PSD.

„Dacă sunt sănătoasă și în formă fizică maximă, cu energie, cu putere de muncă, pentru că și aceasta este o problemă. Așa cum știți, din păcate, la primărie m-am îmbolnăvit foarte grav în ultimul an și nu a fost deloc simplu pentru mine. Deci, dacă sunt în forma de azi să spunem (…), mi-aș dori să candidez din nou și să îmi continui proiectele care sunt acum majoritatea dintre ele înghețate, în special cele de mare infrastructură, cele din domeniul sănătății și cele din domeniul social. Deocamdată, am, consider că o am deja susținerea colegilor din PSD, președintele Ciolacu a făcut precizări în ultima perioadă tocmai pentru că au fost tot felul de speculații cum că nu m-aș bucura de susținerea colegilor”, a afirmat Gabriela Firea.

Pe de altă parte, spune ea, „nu e cu supărare” dacă va fi găsit un candidat mai potrivit.

„Dacă colegii mei din PSD au un alt candidat care să fie să spunem mai mult decât aș putea eu să ofer ca garanție de responsabilitate în administrație, nu este cu supărare, în politică nu este cu supărare, nu am decât să accept faptul că există un candidat mai pregătit decât mine din punct de vedere administrativ, politic, al energiei, al dorinței de a face și îl voi susține. Nu înseamnă că eu trebuie să-mi impun propria candidatură. Dacă va fi cineva mult mai pregătit propus, nu e nicio problemă, există loc sub soare pentru toată lumea”, a continuat liderul PSD București.

„Nici nu s-a pus problema din punctul meu de vedere să vizez vreo altă funcție. Chiar sunt deranjată când citesc anumite informații cum că eu mi-aș dori. Nu, nu-mi doresc să candidez la alegerile prezidențiale. Eu mi-aș dori să candidez la alegerile de la Primăria Capitalei. Dar înțeleg că sunt anumite jocuri care se fac. Bineînțeles că întotdeauna trebuie să existe conflicte, pentru că dacă nu sunt conflicte, probabil că viața politică ar fi searbădă. Dar nu e cazul în ceea ce mă privește. dacă, totuși, repet, partidul pe care îl reprezint va găsi un alt candidat, eu mă voi supune deciziei partidului”, a mai spus Gabriela Firea.