Liderul AUR, George Simion, îi cere demisia lui Dragoș Anastasiu, după ce vicepremierul a recunoscut în instanță că a dat mită timp de 8 ani unei foste inspectoare ANAF, ca „formă de protecție” pentru una dintre firmele sale.
Cuprins:
„Darea de mită (confirmată clar) este valoare europeană?! Unul dintre cei cinci vicepremieri, Dragoș Anastasiu, trebuie să plece urgent!”, a scris liderul AUR, pe Facebook.
Companiile vicepremierului Dragoș Anastasiu ar fi mituit timp de opt ani, în perioada 2009-2017, un inspector ANAF pentru a nu avea probleme la controale, potrivit unei anchete DNA. Cazul s-a finalizat în urmă cu doi ani cu o condamnare definitivă a funcționarului ANAF care a luat șpagă.
Dragoș Anastasiu a acuzat în Instanță că a fost supus unui șantaj și a explicat că a fost nevoit să accepte să mituiască funcționarul ANAF, pentru că în caz contrar compania sa risca să fie închisă, iar angajații „să rămână pe drumuri”.
Anastasiu a menționat că funcționarul ANAF care a inițiat controalele amenințase un director din companie că „îi va băga patronul în pușcărie”.
Guvernul a anunțat oficial că Dragoș Anastasiu nu a avut nicio condamnare penală.
Dragoș Anastastiu a precizat că în dosar a fost martor, nu denunțător.
„În spațiul public au apărut informații despre implicarea mea într-un dosar de corupție care viza mai mulți funcționari ai ANAF.
Pe scurt: În dosar am fost martor, nu denunțător. Nu a existat nicio acțiune împotriva mea, nu am avut niciun fel de avantaj din punct de vedere juridic, iar în dosar au fost implicate și alte societăți comerciale care au fost în aceeași situație. Nu am avut niciodată nicio condamnare penală.
Context: Unul cunoscut, din păcate, de prea mulți antreprenori, mai ales în vremurile acelea de acum 15-17 ani. Unii funcționari ai statului român care presau și chiar șantajau firmele, “recomandând” soluții de tip contract de consultanță cu o firmă pusă pe tavă de funcționar pentru a corecta așa-zisele nereguli descoperite în urma controalelor.Când, fiind antreprenor, gestionezi mai multe companii care, la rândul lor, sunt conduse de manageri, este imposibil să ai informații la zi și amănunte despre toate operațiunile în derulare. Dar atunci când ai informațiile complete, trebuie să acționezi corect și în spiritul legii. Asta este ceea ce am făcut eu.
Îmi doresc ca din ce în ce mai mulți antreprenori să găsească curajul să nu accepte niciodată presiuni de tipul celor la care mulți dintre noi am fost supuși. Sunt astăzi în Guvernul României și pentru că nu vreau ca alți antreprenori români să mai fie subiectul unui astfel de abuz de putere din partea unor angajați ai statului care ar trebui să lucreze în beneficiul oamenilor, nu împotriva lor”.