Gheorghe Ialomițianu, despre creșterea economică a României: „A fost stimulată în continuare creșterea bazată pe importuri. Puțini bani rămân în economie”

Gheorghe Ialomițianu, despre creșterea economică a României: A fost stimulată în continuare creșterea bazată pe importuri. Puțini bani rămân în economie
Gheorghe Ialomițianu, vicepreședinte PMP și fost ministru de Finanțe. Sursa foto: Ialomitianu Gheorghe / Facebook

Fostul ministru de Finanțe, Gheorghe Ialomițianu, a declarat joi în emisiunea Actualitatea că creșterea economică a României cu care se laudă guvernul Ciucă, nu este altceva decât un model nesustenabil, bazat pe consum, nu pe investiții:

„Noi avem un model de creștere economică nesănătos, bazat pe consum, stimulat din import. În momentul în care nu am mai fost acele restricții populația a început să consume, noi am importat din ce înc e mai mult pentru că vedem anul trecut că deficitul balanței comerciale a crescut în 2022 față de 2021 cu 10 miliarde de euro, o treime.

Deci am importat și am stimulat consumul. Atunci a revenit o revenire a creșterii economice, o creștere economică nesănătoasă. În loc să investim în producție, să avem o creștere bazată pe producție și pe investiții, am stimulat în continuare creșterea economică bazată pe importuri, ceea ce este în dezavantajul nostru”.

Gheorghe Ialomițianu a mai precizat că România riscă să piardă fondurile nerambursabile puse la dispoziție de UE:

„E nedrept din partea Comisiei Europene să ne sancționeze, să ne ia niște bani care erau necesari pentru anumite reforme și sunt din fonduri nerambursabile, nu din împrumuturi.

Partea aceea ne-o taie. PNRR este format din fonduri nerambursabile 14 miliarde și până la 29 de miliarde sunt împrumuturi, cu dobânzi reduse. Deci ne taie fonduri nerambrusabile. Sigur că e o nedreptate dar nu e  o creștere economică sănătoasă. Puțini bani rămân în economie”.