Fostul ministru al Finanțelor Gheorghe Ialomițianu a criticat faptul că proiectele de lege privind autonomia Ținutului Secuiesc au fost supuse dezbaterilor în ședința de plen a Camerei Deputaților. Acesta a precizat că evenimentul este doar un exercițiu de imagine pentru PSD:
„E un exercițiu de imagine și pentru PSD. Ce, nu puteam sta liniștiți de sărbători că era această inițiativă legislativă?! Îi înțeleg pe cei de la UDMR că trebuie să își facă campanie electorală dar nu trebuie să pună gaz pe foc. Un asemenea proiect a fost propus și înainte, cu mult timp în urmă și în timpul guvernării când am fost în Guvern și nici acum nu va trece.
A fost un exercițiu de imagine a domnului Ciolacu. Prin graba asta cu convocarea Camerei Deputaților am văzut că continuă circul între domnul Simonis și domnul Simion. Circ! Amândoi ar trebuie să plece acasă. Sigur că George Simion nu poate să plece din Parlament, dar domnul Simonis nu are ce căuta în funcția asta, al treilea om în stat pentru că vă compromite ca partid. Cât timp va fi domnul Simonis acolo va fi circ. Domnul George Simion nu știu ce a vrut, a vrut să spună că e mai cumsecade comparativ cu fostul președinte al PRM-ului. Nu se compară nivelu de cultură. A vrut să facă parodie, a vrut să facă circ, a vrut să pară mai preocupat”.