Gheorghe Ialomițianu: M-aș fi bucurat dacă domnul Ciucă cerea ieșirea PNL de la guvernare, având în vedere că nu poți să guvernezi cu oameni care încalcă legea, și într-adevăr atunci era o decizie serioasă (VIDEO)

Gheorghe Ialomițianu: M-aș fi bucurat dacă domnul Ciucă cerea ieșirea PNL de la guvernare, având în vedere că nu poți să guvernezi cu oameni care încalcă legea, și într-adevăr atunci era o decizie serioasă (VIDEO)
Foto: Gheorghe Ialomiţianu / Facebook

Gheorghe Ialomițianu (PMP), candidat la parlamentare sub sigla Forța Dreptei, a comentat declarațiile lui Nicolae Ciucă, luni, pe B1 TV, la „Politica Zilei” cu Ioana Constantin, și s-a arătat de părere că liderul PNL ar fi trebuit să ceară ieșirea liberalilor de la guvernare „și într-adevăr atunci era o decizie serioasă”.

Gheorghe Ialomițianu (PMP), pe B1 TV, despre declarația lui Nicolae Ciucă (PNL)

Fostul ministru consideră că liderul PNL ar fi trebuit să ceară ieșirea liberalilor de la guvernare, nu demisia lui Marcel Ciolacu.

„M-aș fi bucurat dacă domnul Ciucă cerea ieșirea PNL de la guvernare, având în vedere că nu poți să guvernezi cu oameni care încalcă legea, și într-adevăr atunci era o decizie serioasă. Noi am cerut-o, cei din opoziție, Forța Dreptei, PMP, să se delimiteze de PSD (…). Domnul Ciucă, văzând că nu stă prea bine în sondaje, sigur că vrea să maximizeze, dar asta e realitate. Sunt cei din PSD care tolerează firme care au creat probleme românilor”, a declarat Gheorghe Ialomițianu.

Ce a spus despre Klaus Iohannis

Întrebat despre declarația Administrației Prezidențiale cum că președintele Klaus Iohannis nu a avut nicio zi de concediu de odihnă în 10 ani, Gheorghe Ialomițianu a declarat: „Probabil că acum o să îi mai repartizeze domnul Ciolacu din fondul de rezervă bani pentru concediu, că dacă n-ai făcut concediu de odihnă și nu mai poți să îl iei, pentru că trebuie să plece, o să i-l plătească. O să îi dea câteva milioane de lei pentru concediu neefectuat. Asta trebuie, că nu mai are când să îl mai facă”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`