Sorin Grindeanu aruncă noi săgeți spre membrii fostului guvern tehnocrat. Actualul premier susține că, la finalul anului trecut, numărul controalelor făcute în domeniullemnului a scăzut foarte mult, tinzând spre zero.
”Lăcomia şi drujbele, tot ce înseamntă defrişări nu poate să oprească o lege. Anul trecut, într-un guvern care nu avea nicio culoare politică, pe ultimele trei-patru luni ale anului, controale si tot ce ţine de gestionarea acestui domeniu al lemnului, controalele au scăzut foarte mult, spre zero. Finalul anului a fost destul de curios, o spun rapoartele”, a declarat Grindeanu, citat de gandul.info.
La rândul său, Liviu Dragnea a susținut că în România există o adevărată mafie a defrișărilor, iar soluția la această problemă stă în legislația mult mai dură și poate chiar în înființarea unei poliții a pădurilor.
”Este o mafie a defrişărilor ilegale în România. Soluţia nu e deloc complicată. Legislaţia care va fi mult mai dură şi determinare uriaşă din partea tuturor autorităţilor. Spiritul civic este foarte frumos, dar nu putem spera că dintr-o dată cei care umblă cu drujbele prin păduri au o revelaţie, aruncă drujbele şi încep să panteze pomi şi floricele. Şi cred că trebuie să facem şi Poliţia pădurilor. (…)Există o mafie a defrişărilor ilegale, care a fost construită în timp, nu de oameni proşti, ci de oameni pregătiţi, atât din punct de vedere a legislaţiei, cât şi din punct de vedere al reţelelor”, a declarat Dragnea, citat de gandul.info.