Guvernul a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu unele aspecte ale Legii privind pensiile speciale ale alesilor locali, informează B1 TV. Legea vizează primarii, viceprimarii, preşedinții și vicepreședinții de consilii județene.
Într-un comunicat se arată că sesizarea are în vedere încălcarea mai multor articole din Constituție, referitoare la instituirea unui regim special de privilegii pentru anumiți aleși locali.
Totodată este vizată acordarea retroactivă a drepturilor speciale și neasigurararea finanțării pentru indemnizațiile nou create.
În forma adoptată, exista cel puțin 16.300 de potenţiali beneficiari ai legii. Efortul bugetar în 2016 se ridică la 469 milioane lei. În plus, având în vedere că legea retroactivează, numărul beneficiarilor poate fi mult mai mare, ca și impactul asupra bugetului de stat.
#DIRECT_ONE_z2v97g#