Primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu susține că Ilie Bolojan nu a comunicat corect informațiile despre concedierile colective pe care le propune în administrația locală. De aici, a precizat el, și tensiunile din coaliție cu privire la numărul de persoane ce vor fi date afară.
De unde vin neînțelegerile din coaliție
Ionuț Pucheanu a avut o intervenție în emisiunea Talk B1, cu Gabriela Mihai, în care a vorbit despre acest subiect după declarațiile de presă ale premierului Ilie Bolojan. Într-o conferință de presă, la Palatul Victoria, premierul a afirmat că vor fi concediați un număr de 13.000 de funcționari din primării și consilii județene.
Primarul social-democrat a declarat că este pentru prima dată când Ilie Bolojan a explicat în ce constau măsurile pe care le propune în administrația publică. Ionuț Puncheanu a precizat că așa cum a explicat premierul, lucrurile sunt ceva mai clare.
„Este pentru prima oară, și am fost la cinci întâlniri față în față cu dumnealui, când domnul premier vorbește de o eventuală reducere cu 45% eminamente din aparatul de lucru al primarului. Din cifra totală pe care o are o primărie la nivel de angajați ar trebui exceptate toate posturile ocupate de polițiști locali, de cei de la evidența populației, de cei de la CSM-uri (asociații sportive ale municipalității), de la toate celelalte entități aflate în subordinea primăriilor”, a declarat Ionuț Pucheanu.
Ionuț Pucheanu a precizat că Ilie Bolojan ar fi explicat aceste cifre înainte, în discuțiile din coaliția de guvernare, atunci primarii ar fi înțeles situația și ar fi acceptat. El a afirmat că premierul a demonstrat că-i lipsesc aptitudinile de comunicare și de aici tensiunile din coaliția de guvernare.
„Este pentru prima oară când domnul premier pronunță aceste cuvinte. Dacă de acum o lună, de acum două săptămâni sau o săptămână, când a ieșit cu această cifră, acest provent, ne-ar fi spus aceste lucruri foarte clar și dacă ar avea niște aptitudini de comunicare mai OK, mai ales cu foștii lui colegi care chiar înțeleg situația, cred că lucrurile ar fi stat altfel. Dar deciziile nu se iau în coaliție, ci doar se comunică în coaliție, ceea ce este o mare diferență”, a mai spus primarul.
Pe de altă parte, el a recunoscut că în trecut au fost luate decizii greșite, care au dus la creșterea deficitului bugetar. El a precizat că orice om politic ar fi luat aceleași decizii dat fiind că era campanie electorală.
„Cel mai probabil, cred, unele decizii luate în trecut nu au fost cele mai inspirate pe care le putea lua cineva. Dar ca să îndulcesc puțin realitatea aceasta crudă, am să spun că orice om politic aflat în postura de premier, aflat în campanie electorală, ar fi luat cam același set de decizii, acum un an, acum un an și jumătate sau acum șase luni”, a spus Ionuț Pucheanu.