După moartea lui Ion Iliescu, premierul României, Ilie Bolojan, a postat un mesaj pe pagina sa oficială de Facebook, prin care a transmis condoleanțe persoanelor apropiate fostului președinte al României.
Trecerea în neființă a fostului președinte al României a atras numeroase reacții din partea politicienilor, dar și a persoanelor apropiate. Printre cei care au transmis un mesaj se numără și prim-ministrul Ilie Bolojan, care a vorbit despre realizările lui Ion Iliescu, din timpul celor două mandate ale sale la conducerea țării.
„A încetat astăzi din viață Ion Iliescu, fost președinte al României și lider politic în perioada de după 1989.
A deținut funcția de șef al statului în mai multe rânduri și a condus principalul partid de stânga al acelor ani.
În timpul mandatului său au fost adoptate documente și decizii care au influențat direcția României, între care Declarația de la Snagov și revizuirea Constituției din 2003, acte care au stat la baza unor schimbări majore în plan politic și instituțional.
Dispariția sa reprezintă încheierea unei etape semnificative din istoria recentă a țării, marcată de tranziția post-comunistă și de transformări esențiale în viața publică.
Ion Iliescu intră acum în istorie și la dreapta analiză a acesteia.
Transmit condoleanțe familiei, prietenilor și tuturor celor apropiați”, a transmis Ilie Bolojan, pe pagina sa de Facebook.