Asigurarea transparenţei este un element esenţial pentru recâştigarea încrederii în instituţiile politice și ale statului. Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat că publicul trebuie să aibă acces la informații relevante.
Ilie Bolojan, președintele interimar al PNL, este de părere că după motivarea deciziei CCR legată de transparența declarațiilor de avere, parlamentul va trebuie să adopte o serie de modificări legislative pentru a permite publicului accesul la informații relevante. Liderul PNL a făcut o serie de comentarii cu privire la acest subiect într-o postare la Facebook.
Decizia CCR care impune interdicția de a mai publica declarațiile de avere ale demnitarilor și funcționarilor a stârnit un val de indignare în societate. Multe dintre anchetele jurnalistice care au dat în vileag afaceri ilegale, venituri uriașe, nejustificate sau legături controversate ale unor politicieni ori înalți funcționari au la bază informațiile din astfel de documente.
„Nu am comentat, în general, deciziile Curţii Constituţionale sau ale instanţelor. Chiar dacă, la nivel european, nu există o procedură unitară privind transparenţa declaraţiilor de avere, experienţa acumulată în România în aceşti ani arată că transparenţa publicării acestor declaraţii, atunci când deţii o funcţie publică, a fost un câştig. Asigurarea transparenţei este un element esenţial pentru recâştigarea încrederii în instituţii.
În plus, există numeroase zone din instituţiile publice în care lucrurile au scăpat de sub control – de la cumulul de câştiguri, până la indemnizaţii care nu se justifică – iar transparenţa declaraţiei acţionează ca un fel de frână pentru a nu se sări calul. Vedem, din păcate, ce se întâmplă în unele companii de stat, unde câştigurile «au fost secretizate»”, a scris Bolojan, pe Facebook.
Ilie Bolojan a scos în evidență faptul că în orice sistem politic, transparența reprezintă un instrument administrativ eficient care limitează corupția și ajută la combaterea acestui flagel.
„După publicarea motivării deciziei Curţii Constituţionale, este necesar ca situaţia să fie analizată pentru a vedea în ce măsură se pot face modificările necesare pentru a asigura în continuare transparenţa şi accesul public la informaţii relevante. Voi susţine acest lucru. În acelaşi timp, este important să construim o cultură a transparenţei, nu doar prin reglementări clare, ci şi prin aplicarea consecventă a acestora şi prin măsuri suplimentare care să întărească integritatea în sectorul public. Perioada următoare trebuie să aducă un efort susţinut în această direcţie”, a completat liderul PNL.
Curtea Constituţională a decis ca declaraţiile de avere şi interese să nu mai fie publicate pe site-ul Agenţiei Naţionale de Integritate şi nici pe paginile online ale altor instituţii publice. Totodată, aceste declaraţii nu mai trebuie să cuprindă veniturile şi bunurile soţilor şi copiilor. Instituția a declarat neconstituționale, cu majoritate de voturi, mai multe prevederi ale Legii 176/2010.