Uniunea Social Liberală va deveni istorie, la fel ca și programul politic al acesteia, a declarat vicepreședintele social-democrat Ioan Rus, care crede că PSD trebuie să se concentreze la a-și atinge obiectivele alături de UNPR și PC.
„Cu un program de guvernare extrem de bine negociat, subordonat exclusiv interesului național, respectiv dezvoltării economice a României, cu politici proactive în toate domeniile, cu oameni capabili să genereze și să aplice aceste politici, USL ar fi fost o soluție bună pentru România. Cred însă că în acest moment trebuie să ne gândim foarte serios să facem aceste lucruri cu UNPR și PC”, a declarat Rus pentru Ziare.com.
Ioan Rus a mai afirmat că șeful PSD, Victor Ponta, așteaptă momentul potrivit pentru a-și anunța candidatura la prezidențiale.