Iohannis a trimis la reexaminare legea privind statutul aleșilor locali. Primarii care au primit condamnări cu suspendare nu vor mai rămâne în funcții

Iohannis a trimis la reexaminare legea privind statutul aleșilor locali. Primarii care au primit condamnări cu suspendare nu vor mai rămâne în funcții

Primarii condamnați la închisoare cu suspendare nu vor mai rămâne în funcții, după ce președintele Klaus Iohannis a retrimis spre examinare legea privind statutul aleșilor locali, informează B1 TV.

Legea, în forma adoptată de parlamentari, le permitea primarilor și președinților de consilii județene să rămână în respectivele funcții chiar dacă sunt condamnați la închisoare cu suspendare.

”Modificarea Legii privind Statutul aleșilor locali, în forma transmisă la promulgare, ar putea afecta lupta împotriva corupției, precum și eficiența cadrului  legislativ în materie de integritate”, se arată în cererea de reexamintare.

Continuarea exercitării vreuneia dintre aceste funcții de către o persoană condamnată penal, fie chiar și în baza unei hotărâri judecătorești definitive la o pedeapsă privativă de libertate cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, plasează sub semnul vulnerabilității chiar exercitarea mandatului de ales local, mai consideră președintele.

”Continuarea exercitării mandatului de către o persoană condamnată cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere este de natură a aduce atingere unor principii elementare ce țin de morala publică, de specificul funcției exercitate, de integritate și, nu în ultimul rând, de încrederea cetățenilor în reprezentanții locali. Mai mult, considerăm că intervenția legislativă conduce la ideea că integritatea este adaptată în funcție de circumstanțe, când în realitate, conduita ar trebui stabilită în acord cu principiile, și nu invers”, se mai arată în cerere.