Ion Cristoiu: Convocarea PDL-istului Ioan Oltean la DNA- Un nou spectacol de artificii mediatice regizat de Binomul SRI- DNA

Ion Cristoiu: Convocarea PDL-istului Ioan Oltean la DNA- Un nou spectacol de artificii mediatice regizat de Binomul SRI- DNA
Foto: bzi.ro

Jurnalistul Ion Cristoiu dezbate în „Gândul de vineri” de pe blogul personal subiectul legat de convocarea la DNA a lui Ioan Oltean, membru PDL.

Acesta precizează la început de un text pe care l-a scris în vara lui 2015 când spunea de ce nu crede în lupta împotriva corupției prin varianta “Cătușe prin Binomul SRI-DNA”.

 „Iscodind cele două Dosare trimise deja în judecată – Bica 1 și Horia Georgescu – am remarcat de îndată și chiar am scris că Dosarele întocmite de Binomul SRI-DNA se definesc printr-o ciudățenie de proporțiile unei fantasmagorii.

E limpede că Alina Bica și Horia Georgescu, membri ai ANRP, au închis ochii la despăgubirile supraevaluate cerute de Gheorghe Stelian și de Horia Şchiopu Simu nu pentru că ar fi avut o negustorie prealabilă cu cei doi, gen noi închidem ochii, voi ne dați în schimb un anumit procent din suma cu care v-ați pricopsit, ci pentru că au primit ordin să închidă ochii. Prin asta, Gheorghe Stelian a obținut pe o despăgubire cumpărată cu 1,4 milioane euro, 85 milioane euro, iar Horia Șchiopu Simu a obținut 100 de milioane de euro (466 770 763 lei – aproximativ 105 milioane euro) pe drepturi litigioase pe care le-a cumpărat cu o sumă de 100 de ori mai mică – 1,5 milioane dolari.Digi 24 a întreprins o anchetă de amploare care a dovedit că „Într-un top al celor mai mari despăgubiri întocmit de ANRP, şase din primii zece beneficiari sunt intermediari.”, a spus Cristoiu conform textului din data de 20 iulie 2015.

Ion Cristoiu mai spune că cei șase beneficiari de despăgubiri aprobate de ANRP ar fi altceva decât “simpli moriști ai unor Mafioți” din partidul PNL, care se afla în acea vreme la guvernare.

„Acești mafioți au tras sforile pentru ca Alina Bica și Horia Georgescu să fie numiți la ANRP și tot ei, după ce au găsit moriștile, au ordonat celor doi, dar și altor membri ai Comisiei, să soluționeze cu prioritate dosarele moriștilor și să le dea moriștilor despăgubiri supraevaluate.

Lui Gheorghe Stelian i s-au aprobat la iuțeală drept despăgubiri 85 de milioane de euro, iar lui Horia Simu, 100 de milioane de euro. Și celorlalți moriști li s-a aprobat sume de milioane de euro.

Au încasat cei doi sumele colosale primite pe de-a moaca?

Și dacă da, cum de s-au găsit bani de la Buget pentru aceste sume?

Nu cumva erau banii obținuți suplimentar din prelungirea cu doi ani a tăierilor de salarii?

După ce a luat banii, cu cine i-au împărțit cei doi?

Nu cumva cu mafioții care au pus totul la cale?”, a spus Cristoiu.

Ion Cristoiu spune că Binomul SRI-DNA trebuia să-și pună aceste întrebări, însă nu a făcut-o.

“S-ar fi aflat astfel cine i-a numit pe Alina Bica și pe Horia Georgescu, cine i-a descoperit pe Gheorghe Stelian și pe Horia Simu, cine a dat ordin ca moriștile să primească banii cît mai repede de la Buget și cine a luat grosul acestor bani, după ce moriștile și-au luat partea, nu prea mare.

Binomul SRI-DNA nu și-a pus aceste întrebări.

Alina Bica și Horia Georgescu au fost trimiși în judecată ca singuri țapi ispășitori ai Operațiunii mafiote: Sifonarea unui miliard de euro.

Marii mafioți care au pus la cale, au coordonat și au profitat de Operațiune, n-au fost deranjați nici măcar cu o întrebare. Aducerea lui Ioan Oltean cu huiet la DNA și punerea sub acuzare ar trebui să mă facă un fan al Binomului SRI- DNA, pe motiv că, iată, demantelarea Grupului Infracțional Organizat a început!” a declarat jurnalistul.

În concluzie, Cristoiu a spus că un spectacol de artificii mediatice nu este suficient pentru a ne convinge că lupta împotriva corupției nu ține cont de cine a  fost susținătorul lui Iohannis în campanie și cine nu a fost.

“Pentru a crede că Binomul SRI- DNA intenționează să meargă pînă la capăt cu tragerea la răspundere a tuturor membrilor Grupului Infracțional Organizat în cazul Retrocedărilor Ilegale, ar trebui să văd și pe alți demnitari ai Guvernului PDL și pe alți lideri PDL chemați la DNA.

Ar trebui să-l văd pe Ioan Oltean amenințat de arestarea preventivă, așa cum s-a întîmplat pînă acum doar cu adversarii PDL: De la Elena Udrea pînă la Liderii PSD.

Pînă acum n-am văzut decît o aducere a lui Ioan Oltean sub pază la DNA, de parcă era lideri ISIS, urmată de o simplă punere sub acuzare.

În cazul Elenei Udrea, al liderilor PSD, de la Darius Vîlcov pînă la Dan Șova, Binomul SRI-DNA a fost mult mai aspru.

Cum să cred eu în Lupta împotriva corupției în varianta promovată de Binomul SRI-DNA?”, a încheiat Cristoiu.