Ion Doldurea, primarul din Caracal, e unul din cei 7 mari donatori din PSD la alegerile din 2020. Fiul său a donat pentru partidul lui Gigi Becali

Ion Doldurea, primarul din Caracal, e unul din cei 7 mari donatori din PSD la alegerile din 2020. Fiul său a donat pentru partidul lui Gigi Becali
Foto: Ion Doldurea / Facebook

Ion Doldurea, primarul social-democrat din Caracal, a fost unul dintre cei șapte membri PSD la nivel național care, cu prilejul alegerilor din 2020, au cotizat la partid mai mulți bani decât erau obligați prin statut. El a intrat în atenția publică națională în contextul în care unul dintre fiii săi deține stația GPL din Crevedia care a explodat sâmbătă, provocând decesul a două persoane și rănirea a aproape 60. Fiul lui Ion Doldurea a fost și el donator, dar pentru PNG, formațiunea pe care a condus-o Gigi Becali, informează G4Media.

Ion Doldurea, foarte darnic cu PSD

Conform unei raportări din 2021 a PSD, document publicat în Monitorul Oficial și semnat de președintele Marcel Ciolacu, în anul anterior, în care avuseseră loc alegerile locale și parlamentare, Ion Doldurea virase în contul PSD 28.910,40 lei. Viramentele s-au făcut în tranșe la puțin timp după ce acesta fusese înscăunat președinte al Organizației Municipale PSD Caracal și desemnat candidat la primăria din localitate cu sprijinul lui Paul Stănescu, unul dintre liderii formațiunii social-democrate.

Numele lui Doldurea apare printre cei doar șapte membri PSD de la nivel național care au ajutat partidul cu sume mai mari, fiind incluși in raportare la categoria „Lista membrilor de partid care au plătit în anul 2020 cotizații a căror valoare însumată depășește baremul de 10 salarii de bază minime brute pe țară”.

Ion Doldurea a fondat mai multe afaceri de-a lungul timpului, inclusiv în domeniul comerțului cu carburanți, și a intrat în posesia unei clădiri monument istoric în care a amenajat un hotel de lux. În timp, el și-a vândut sau a cedat membrilor familiei părțile sociale de la societățile pe care le deținea și care erau abonate la contracte cu statul.

O mare parte din afacerile cu carburanți ale familiei se derulează, însă, pe firme fondate de cei doi copii ai săi.

Ionuț Daniel Doldurea a fost donator pentru partidul lui Becali

Potrivit G4Media, Ionuț Daniel, fiul lui Doldurea, care e asociat la firma ce deținea depozitul din Crevedia, a dat, în 2008, produse „în natură” în valoare de 39.676 de lei PNG-CD, formațiune înființată de George Becali.

În mandatul 2008-2012, Ionuț Daniel Doldurea a fost consilier local în Consiliul Local Caracal din partea PNG, formațiune în cadrul căreia a ocupat funcția de prim-vicepreședinte al Organizației Municipale și membru al Organizației Județene Olt.