Iulian Bulai, membrul USR-PLUS cu cele mai multe gafe publice, a făcut o nouă declarație controversată.
Deputatul USR-PLUS insistă pentru introducerea educației sexuale în școlile din România, iar pentru acest lucru, a făcut referire din nou, referire la Biserica Ortodoxă Română (BOR).
„Un grup de bărbați în vârstă, celibatari, fără copii, fără să fie parte a unei familii (fără să fi întemeiat o familie), susțin că educația sexuală nu trebuie să ajungă la toți copiii care au nevoie de ea. Adică acele mame sub 15 ani care copii fiind, nasc la rândul lor copii. Sau la acei băieți care devin tați la 16-17 ani.
România este țara din UE cu cele mai multe minore care devin mame. Ceva este greșit și trebuie schimbat.
Acești bărbați în vârstă, celibatari, fără copii, fără familie, se opun unei schimbări pentru binele a zeci de mii de copii. A căror copilărie este furată din cauza lipsei de educație.
Astăzi, unul dintre acești bărbați a fost decorat cu cea mai înaltă decorație a statului român.
România educată? Ceva este greșit în șirul acestor acțiuni inconsecvente”, a fost reacția lui Iulian Bulai, după decorarea Patriarhului Daniel.
Bulai a primit rafală de critici la postarea sa. Printre ele s-a numărat și comentariul Ronei Hartner.
„Mi se pare abuziv si Chiar confuz discursul dvs… Dacă copii învață sex în școli nu vor mai EXISTA Mame de 15 Ani ???? Eu nu văd nicio logică. Dar poate că atâta pot !!!!!
Faceți străzi și locuri de muncă pentru români plătite la adevaratul Cost Al vietii adaptate realitatii si pe urma treceti la problème de boudoir …. Vă rog”, i-a comentat Rona Hartner.
Deși în programa școlară este inclusă ca materie de studiu anatomia, Bulai i-a explicat Ronei că puștii trebuie să afle încă din școală, prin introducerea educației sexuale, de la persoane autorizate, ce înseamnă sperma și menstruația.
„Rona Hartner educație sexuală nu înseamnă cum sa făci sex. Înseamnă cum sa te ferești de predatori sexuali, sa știi sa anunți politia, sa știi ce e aia menstruație, ovule, sperma, și care pot fi consecințele unui “joc” despre care copiii nu știu mai nimic. Este despre informare, și despre prevenire”, a declarat deputatul USR-PLUS.
De-a lungul timpului, Iulian Bulai s-a făcut remarcat prin diverse „perle” scăpate în spațiul public, dar și prin trecutul său profesional. În urmă cu câțiva ani, el a fost statuie vie pe străzi.