Kelemen Hunor, despre USR PLUS: Își vor da seama că s-au pripit cu cererea de schimbare a premierului / Nu este adevărat că nu a fost o consultare înainte de demiterea lui Vlad Voiculescu

Kelemen Hunor, despre USR PLUS: Își vor da seama că s-au pripit cu cererea de schimbare a premierului / Nu este adevărat că nu a fost o consultare înainte de demiterea lui Vlad Voiculescu
Foto: Facebook / Kelemen Hunor

Vicepremierul Kelemen Hunor crede că cei de la USR PLUS vor ajunge la concluzia că s-au pripit atunci când au decis că nu-l mai susțin pe Florin Cîțu în funcția de premier și că nu este momentul să mai insiste cu această solicitare. Contrar celor declarate în ultimele două zile de reprezentanții USR PLUS, liderul UDMR spune că a avut loc o consultare înainte ca premierul să anunțe că îl demite pe Vlad Voiculescu din funcția de ministrul al Sănătății.

Kelemen Hunor, despre cererea USR PLUS de schimbare a premierului: Nu este momentul să insiste pe această solicitare

„Sunt convins că şi ei dacă se gândesc într-o astfel de logică de a menţine această cerere, o să îşi dea seama că s-au cam pripit, nu este cazul, nu este momentul să insiste pe această solicitare. Nu se poate accepta. Asta înseamnă că suntem întorşi în Parlament, înseamnă că se poartă discuţii, înseamnă că mesajul nostru către cetăţenii noştri, către partenerii noştri este că în România nu este o clasă politică matură şi, din patru în patru luni, din jumătate în jumătate de an, dacă cineva se supără schimbăm premierul, schimbăm configuraţia. Nu se poate”, a spus Kelemen Hunor la Digi FM, potrivit News.ro.

Totodată, președintele UDMR neagă informațiile conform cărora nu ar fi avut loc consultări înaintea deciziei de revocare a lui Vlad Voiculescu.

„Nu este adevărat că nu a fost o consultare. A fost o consultare. Cât de lungă a fost, când s-a făcut, e o altă discuţie. Dar a existat. Chiar şi cu mine s-a consultat premierul înainte să decidă. Deci, nu se pune problema. Nici dacă ar fi vorba despre un ministru UDMR nu aş spune că trebuie să plece premierul, dacă pleacă un ministru, în care premierul nu are încredere. E vorba de încredere. Lucrurile s-au adunat. A avut o răbdare uriaşă. Florin Cîţu a făcut şedinţe de Guvern pentru Ministerul Sănătăţii de câte ori a vrut ministrul Voiculescu. Cu toţii am susţinut acest lucru, pentru că era vorba despre sănătate. Şi dimineaţă, şi seară, şi luni, şi duminică, şi sâmbătă, şi online, şi fizic. Nu conta. Deci nu se poate reproşa că nu a încercat coaliţia, că nu a încercat premierul”, a mai spus vicepremierul Kelemen Hunor.

Dan Barna: Premierul Florin Cîțu nu mai are susținerea USR-PLUS

Într-o declarație de presă susținută miercuri, la Parlament, liderul USR, vicempremierul Dan Barna, i-a reproșat premierului Florin Cîțu că a luat în mod unilateral atât decizia de revocare a lui Voiculescu, cât și pe cea ca Barna să asigure interimatul la Ministerul Sănătății, propunere refuzată ulterior de vicepremier.

”Este o decizie unilaterală și imatură poltic care ridică foarte mari semne de întrebare asupra capacității lui Florin Cîțu de a conduce o coaliție funcțională în această perioadă foarte delicată pentru România. În momentul în care am constituit acest Guvern de coaliție ne-am asumat să luăm deciziile majore împreună, prin consultare și prin dialog și asta s-a întâmplat până astăzi.

Am fost invitat de premier la o discuție în care mi-a comunicat o decizia deja luată și transmisă președintelui României.

Nu a exista nicio consultare anterioară, nici astăzi, nici ieri, nici în ultimele zile, legată de o asemenea decizie, cu atât mai mult cu cât luni, în ședința coaliției agreaserăm că reîntoarcem la obiectivul de guvernare și ieșim din acest balet politic care încearcă să-și mărească impresia artistică.

Este o decizie care aruncă coaliția de guvernare într-o criză majoră. Este o decizie prin care, din acest moment, premierul Florin Cîțu nu mai are susținerea USR-PLUS”, a spus Dan Barna.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`