Președintele UDMR, Kelemen Hunor, i-a ironizat pe cei de PNL și PSD, joi, în discursul susținut în ședința Parlamentului pentru votul de învestire a Guvernului, și i-a transmis premierului Marcel Ciolacu să aibă „grijă” de liberali „să nu se trezească”.
UDMR a făcut parte din guvernul Ciolacu, dar a ieșit din coaliție deoarece liberalii au vrut să preia atât Ministerul Dezvoltării, cât și Ministerul Mediului.
Liderul UDMR a lansat mai multe ironii la adresa foștilor parteneri de coaliție.
„Domnule Ciolacu, nici n-ați depus jurământul și deja mai multe deziderate sunt îndeplinite. Felicitări, aveți cel mai performant guvern. Așa se întâmplă când iei programul de guvernare cu copy/paste.
Colegilor de la PNL. După ce ați reușit să puneți mâna și pe Dezvoltare, și pe Mediu, va văd mulțumiți. Vă lăsăm în grija PSD-ului.
Dle Ciolacu, aveți grijă de PNL, sunteți un magician politic extrem de talentat, aveți grijă să nu se trezească. Nu a trecut însă nici pericolul de a te culca sănătos și a te trezi mort”, a declarat Kelemen Hunor, citat de Spotmedia.ro.