Klaus Iohannis: Dacă nu ne vaccinăm într-un număr mare, vom purta masca și vom avea restricții mult timp de acum încolo / Vor fi deschise noi și noi facilități și posibilități pentru vaccinare (VIDEO)

Klaus Iohannis: Dacă nu ne vaccinăm într-un număr mare, vom purta masca și vom avea restricții mult timp de acum încolo / Vor fi deschise noi și noi facilități și posibilități pentru vaccinare (VIDEO)
Foto: Presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis a insistat, marți, că România nu va scăpa de restricțiile impuse de pandemie dacă românii nu se vor vaccina într-un număr mare. Acesta a precizat că va urma o campanie de informare, vor fi deschise noi facilități pentru vaccinare și vor exista doze de ser suficiente pentru toată lumea.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Klaus Iohannis, despre campania de vaccinare anti-COVD-19

„Revenirea la normalitate depinde de modul în care oamenii vor merge să se vaccineze. Între timp, primim tot mai multe doze de vaccin și, în scurt timp, vom avea suficiente doze pentru absolut oricine dorește să se vaccineze, dar vaccinarea la noi nu este obligatorie. Fiecare trebuie să meargă să se vaccineze din propria inițiativă.

Eu recomand tuturor românilor să se vaccineze. E singura cale de a scăpa de pandemie. Dacă nu ne vaccinăm într-un număr suficient de mare, vom purta masca și vom avea restricții încă mult timp de acum încolo. Dacă ne vom vaccina, vom scăpa de aproape toate restricțiile. E evident acest lucru și sper ca, în final, printr-o campanie amplă pe care o pregătim, să convingem toți românii să se vaccineze.

Vor fi implicați și artiști, și sportivi, și politicieni (în campania de informare). E nevoie de o acțiune foarte amplă de conștientizare și vor fi deschise noi și noi facilități și posibilități pentru vaccinare pentru a veni noi spre cetățean. Vor exista centre de vaccinare foarte accesibile. Se va renunța la programări și oamenii vor putea merge să se vaccineze și se vor programa doar pentru rapel.

Eu sunt optimist și cu siguranță românii vor fi de partea noastră”, a declarat Klaus Iohannis.