Președintele României, vaccinat anti-COVID-19. Klaus Iohannis: E o procedură simplă, nu doare, o recomand tuturor. Vaccinarea și respectarea restricțiilor ne vor scoate din pandemie (VIDEO)

Președintele României, vaccinat anti-COVID-19. Klaus Iohannis: E o procedură simplă, nu doare, o recomand tuturor. Vaccinarea și respectarea restricțiilor ne vor scoate din pandemie (VIDEO)
foto: presidency.ro

Vaccinul împotriva COVID-19 este sigur și eficient, a declarat Președintele României, Klaus Iohannis, vineri, la SpitalulUniversitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”, unde i-a fost administrată prima doză de ser. Cu această ocazie, șeful statului a recomandat cetățenilor vaccinarea, despre care spune că, alături de respectarea măsurilor de restricție, reprezintă drumul către ieșirea din pandemie.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Președintele Klaus Iohannis, prima declarație după ce a fost vaccinat anti-COVID-19

„Tocmai m-am vaccinat. Este o procedură simplă. Nu doare. Vreau să subliniez că acest vaccin este sigur, este eficient și recomand tuturor vaccinarea. Vaccinareaîmpreună cu respectarea măsurilor de restricțiene vor scoate din pandemie. Vă mulțumesc! Vă doresc multă sănătate!”, a declarat șeful statului.

La momentul în care a făcut anunțul că se va vaccina anti-COVID-19 în 15 ianuarie, președintele Klaus Iohannis a explicat că nici el, dar nici premierul– care sâmbătă va fi la rândul său vaccinat cu prima doză – nu au dorit să se bage în față.

„Nu am dorit nici eu, nici premierul, ca să zic așa, în ghilimele, să ne băgăm în față. Ar fi fost probabil mesajul greșit, dar vineri, în 15 ianuarie, începe a doua etapă de vaccinare în care este prevăzută vaccinarea, de exemplu, a personalului din învățământ, a persoanelor peste 65 de ani și a persoanelor cu comorbidități, cu boli cronice, dar și a personalului numit esențial, de exemplu: Administrația Prezidențială, Guvernul și așa mai departe. Şi, pentru a marca debutul campaniei de vaccinare din etapa a doua, eu mă voi vaccina public, vineri, pe 15 ianuarie”, afirmat președintele Klaus Iohannis, în conferința de presă din 12 ianuarie.

România intră vineri, 15 ianuarie, în etapa a II-a din campania națională de vaccinare anti-COVID-19

Alături de personalul care desfășoară activități esențiale, în etapa a II-a din campania națională de vaccinare anti-COVID-19 mai este inclusă și „populația la risc”, și anume adulți cu vârsta peste 65 de ani și persoanele aflate în evidență cu boli cronice, indiferent de vârstă, în funcție de indicațiile vaccinurilor utilizate.

Potrivit Comitetului Național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19, înconformitate cu dovezile științifice actuale, în categoria ,,boli cronice” se încadrează oricare dintre următoarele afecțiuni:

  • Diabet zaharat;
  • Obezitate;
  • Alte boli metabolice, inclusiv congenitale;
  • Afecțiuni cardiovasculare;
  • Afecțiuni renale;
  • Afecțiuni oncologice;
  • Afecțiuni pulmonare;
  • Afecțiuni neurologice, inclusiv sindromul Down;
  • Afecțiuni hepatice moderate/severe;
  • Afecțiuni autoimune;
  • Imunodepresii severe: pacienți transplantați, cu consult medical prealabil, pacienți care urmează terapii biologice sau terapie de lungă durată cu corticosteroizi, pacienți infectați cu HIV/SIDA.