Președintele PNL, Klaus Iohannis, a afirmat marți, într-o conferință de presă, că speră ca Legea traseismului politic să fie picată și în Senat, astfel încât cei care au schimbat partidul să fie pasibili de revocare.
Întrebat dacă mai susține încetarea mandatului primarilor care au schimbat partidul, liderul PNL a răspuns: „Rezolvarea este extrem de simplă. în Cameră a picat ordonanța, nu are decât să pice și în Senat și apoi se ajunge înapoi la situația prevăzută de lege și cei care au schimbat partidul sunt pasibili de revocare”.
„Le transmit tuturor celor care au crezut că le e mai bine în al partid: să fie sănătoși și să rămână acolo”, a mai spus Iohannis.
La rândul său, Vasile Blaga, prezent la conferință a afirmat: „Nu vom primi traseiști politici ca să facem majorități. în acest moment există o largă majoritate în jurul PSD, au tot ce au nevoie să vină cu acest buget magnific, fără să mărească taxele și impozitele.