Președintele Klaus Iohannis va efectua o vizită de stat în Portugalia, în perioada 6-9 octombrie, și le va vorbi omologilor europeni inclusiv despre „măsurile necesare pentru a continua sprijinul multidimensional pentru Ucraina”, informează Administrația Prezidențială, miercuri, printr-un comunicat de presă.
Klaus Iohannis va participa vineri la reuniunea aniversară a Grupului Arraiolos, la Porto, acolo unde liderul portughez i-a mai invitat pe președinții Frank-Walter Steinmeier (Germania), Rumen Radev (Bulgaria), Zoran Milanovic (Croația), Natasa Pirc Musar (Slovenia), Alar Karis (Estonia), Sauli Niinisto (Finlanda), Katerina Sakellaropoulou (Grecia), Katalin Novak (Ungaria), Michael Higgins (Irlanda), Sergio Mattarella (Italia), Edgars Rinkevics (Letonia), George Vella (Malta) și Andrzej Duda (Polonia).
„Cu această ocazie, Președintele Klaus Iohannis va susține, ca vorbitor principal, o prezentare axată pe provocările cu care se confruntă Uniunea Europeană în contextul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, măsurile necesare pentru a continua sprijinul multidimensional pentru Ucraina și asigurarea unității de poziții europene și euroatlantice în abordarea efectelor de securitate ale războiului”, susține Administrația Prezidențială.
Sâmbătă, Klaus Iohannis va fi primit de președintele Portugaliei, Marcelo Rebelo de Sousa, la Lisabona.
„Între cele două țări are loc o coordonare strânsă în plan bilateral, în cadrul Uniunii Europene și al NATO, care s-a intensificat în contextul războiului din Ucraina. Domeniul apărării este una dintre componentele cheie ale cooperării bilaterale, cu scopul consolidării apărării aliate pe Flancul Estic al NATO, un rezultat al acestei cooperări fiind participarea Portugaliei cu un contingent de forțe terestre la brigada multinațională NATO din România, la Caracal”, mai spune Cotroceniul.
„Pe agenda consultărilor politice dintre cei doi șefi de stat se vor afla, pe lângă intensificarea cooperării în domeniul apărării, și colaborarea politico-diplomatică și cea sectorială, cu accent pe intensificarea comerțului, a investițiilor și pe domeniul energiei, al digitalizării, al sănătății, al educației și al culturii. De asemenea, va fi abordată situația comunității românești și contribuția acesteia la dezvoltarea societății portugheze”, se mai arată în același comunicat.
Președintele Klaus Iohannis se va întâlni și cu premierul Portugaliei, Antonio Costa, cu președintele Adunării Republicii, Augusto Santos Silva, cu membri ai Parlamentului și primarul Lisabonei, Carlos Moedas.
„În marja vizitei de stat vor fi semnate documente bilaterale în domeniul energiei și în cel al investițiilor și comerțului”, a conchis Administrația Prezidențială.