Klaus Iohannis, prima reacție după scandalul din biroul Dianei Șoșoacă: „Sechestrarea de persoane se sancționează”

Klaus Iohannis, prima reacție după scandalul din biroul Dianei Șoșoacă: „Sechestrarea de persoane se sancționează
Foto: presidency.ro

Klaus Iohannis pune tunurile pe Diana Șoșoacă. Oficialul de la Cotroceni și-a exprimat punctul de vedere joi, 16 decembrie, înainte de a face o nouă deplasare la Bruxelles.

„Este un incident absolut regretabil și trebuie să fim foarte clari. Sechestrarea de persoane se sancționează potrivit legii și în România.

Pe de altă parte, nu vreau să mă antepronunț. Absolut toate autoritățile competente trebuie să verifice ce s-a întâmplat și cum s-a intervenit. Trebuie să-și facă datoria cu vârf și îndesat, după care voi aștepta concluziile de rigoare. Este posibil să fi fost greșeli în abordare, dar nu pot eu să mă exprim în urma acestor chestiuni.

Cert este că cer această verificare la sânge, pentru a nu avea încă o dată un astfel de incindent care este absolut regretabil și ca să fiu sincer, până acum ar fi fost inimaginabil”, a declarat Klaus Iohannis.

Diana Șoșoacă și soțul ei, acuzați de sechestrare / Jurnalista Lucia Goracci, acuzată că nu a vrut să părăsească biroul avocatei, după ce a refuzat să se legitimeze și să șteargă imaginile filmate pe ascuns

Potrivit relatărilor Dianei Șoșoacă și ale jurnalistei Lucia Goracci, de la Rai, conflictul ar fi început după ce senatoarea a cerut ca reporterii să nu mai filmeze pe ascuns în biroul său și a solicitat legitimarea. Echipa de jurnaliști ar fi încercat să plece, dar soțul senatoarei a încuiat ușa. Mai apoi, Șoșoacă a sunat la 112, a insistat ca jurnaliștii italieni să prezinte o legitimație pe fondul suspiciunilor, dar aceștia au refuzat.

După aceea, senatoarea a cerut ca poliția să-i dea afară pe jurnaliști, care refuzau să părăsească biroul avocatei, să șteargă imaginile de pe camere și să se legitimeze. Lucia Goracci a continuat scandalul și a fost escortată în cele din urmă de poliție.

Silvestru Șoșoacă, soțul senatoarei, este acuzat că ar fi lovit un agent de poliție, în cadrul altercațiilor. De asemenea, italianca s-a plâns că a fost agresată de bărbat.

Tensiunile desfășurate de față cu poliția și escortarea jurnalistei au fost postate pe internet.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - Botoșani: O tânără a intrat în șoc anafilactic în timpul unui live pe Tik Tok. Cum i-a salvat viața unul dintre urmăritori
23:39 - Au fost câștigate marile premii la Loto 6/49 și Noroc. Unde au fost jucate biletele
23:25 - Mesaje RO-Alert după ce doi urși au fost văzuți pe străzile din stațiunea Sinaia și comuna Cornu. Echipaje SMURD, trimise preventiv
22:59 - Simion, mesaj bizar pe blog: Ce mă fac cu voi? Individual, nu în grup. Păreți bezmetici, iraționali și total nedispuși că acceptați că lumea nu este doar cum o vedeți voi
22:29 - Băsescu: Cred că vom fi ca-n 2009 – diaspora va decide câștigătorul / Raportat la funcția la care aspiră, Simion nu are nimic în capul ăla. El propune trumpismul, dar România nu are resursele Americii de a suporta prostiile politicienilor (VIDEO)
22:12 - Cutremur de intensitate medie în Vrancea. „Echipaje operative ale ISU București-Ilfov și ISU Vrancea execută recunoașteri în teren”
21:42 - Băsescu: Atitudinea lui Simion e de slugă. Face parte din politicienii care au fost pe unde se spălau vasele la Mar-a-Lago și spun c-au fost la reședința lui Trump și au fost la un pas să se întâlnească cu el la intrare în toaletă (VIDEO)
21:12 - Nicușor Dan: „Îi îndemn pe români să se informeze ce au făcut candidații până acum” / Mesaj pentru tinerii care votează prima dată pe 18 mai (VIDEO)
20:46 - Afganistan: Talibanii au interzis şahul, pe motiv c-ar fi joc de noroc
20:17 - Elevii români au câștigat 7 medalii la Olimpiada Asiatică de Fizică