Klaus Iohannis: România a depăşit jumătate din ţintele implementării Agendei 2030 pentru Dezvoltarea Durabilă

Klaus Iohannis: România a depăşit jumătate din ţintele implementării Agendei 2030 pentru Dezvoltarea Durabilă
Foto: presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marți, că România a atins deja 62% din ţintele naţionale ale implementării Agendei 2030 pentru Dezvoltarea Durabilă. Declarația a fost făcută la Summitul privind Obiectivele de Dezvoltare Durabilă – Dialogul Liderilor, cuprins în agenda Adunării Generale a ONU.

Iohannis, despre progresele României în protejarea mediului

Potrivit Agerpres, Klaus Iohannis a citat cifre din Raportul Naţional Voluntar privind Obiectivele de Dezvoltare Durabilă, punctând că țara noastră „a făcut progrese semnificative în ceea ce priveşte ODD-urile asociate protecţiei mediului şi limitării schimbărilor climatice”. Acesta a dat drept exemple formarea experţilor în dezvoltare durabilă şi stabilirea setului naţional de indicatori de dezvoltare durabilă.

„Au mai rămas doar şapte ani până în 2030! Mai avem puţin timp şi trebuie să ne intensificăm cooperarea. Anii rămaşi trebuie folosiţi pentru acţiuni generatoare de rezultate care nu sunt posibile fără unitate, solidaritate şi implicare puternică în cadru multilateral. Trebuie să consolidăm în continuare Sistemul de Dezvoltare al ONU, să monitorizăm mai bine implementarea ODD-urilor şi să fundamentăm politicile de dezvoltare pe ştiinţă şi date de calitate”, a mai declarat președintele Klaus Iohannis.