Legea 5G, trimisă la președintele Klaus Iohannis pentru promulgare. Ludovic Orban: Este un act normativ de o importanță capitală pentru România. Rețelele 5G înseamnă bunăstare

Legea 5G, trimisă la președintele Klaus Iohannis pentru promulgare. Ludovic Orban: Este un act normativ de o importanță capitală pentru România. Rețelele 5G înseamnă bunăstare
Foto: Inquam Photos / George Călin

Ludovic Orban, președintele Camerei Deputaților, a anunțat marți că a semnat și a înaintat spre promulgare Legea referitoare la rețelele 5G. Liderul PNL spune că este vorba despre „un act normativ de o importanță capitală pentru România, care permite o dezvoltare exponențială în domeniul IT și al comunicațiilor folosind tehnologia 5G”.

Legea privind rețelele 5G a trecut de Camera Deputaților la jumătatea lunii mai, iar luni a fost adoptată și de către Senat, astfel că acum va merge la președintele Klaus Iohannis pentru promulgare. Actul normativ a fost validat de Parlament în forma promovată de Guvern, fără niciun alt amendament.

Legea 5G a fost trimisă la președintele Klaus Iohannis pentru promulgare, spune Ludovic Orban

„În urmă cu puțin timp am semnat și am înaintat spre promulgare Legea referitoare la rețelele 5G. Este un act normativ de o importanță capitală pentru România, care permite o dezvoltare exponențială în domeniul IT și al comunicațiilor folosind tehnologia 5G. Această lege are la bază Memorandumul dintre România și Statele Unite ale Americii, convenit de președintele Klaus Iohannis. Totodată, este o reglementare în acord cu legislația europeană în domeniu”, a scris fostul premier, marți, pe Facebook.

Președintele PNL a explicat că „rețelele 5G înseamnă bunăstare” și a vorbit și despre aspectele legate de securitatea națională.

„În această lege ne-am asigurat că securitatea națională este garantată de un mecanism prin care rețelele vor putea fi utilizate de furnizorii de comunicații pe baza unei autorizări și verificări prealabile. Am dorit să eliminăm orice risc ca astfel de infrastructuri să fie utilizate în scopuri ostile.În continuare, așteptăm cu mare interes implementarea tehnologiilor 5G și impactul economic pozitiv pe care acestea îl vor genera în România. Rețelele 5G înseamnă bunăstare. Asta pentru că sunt fundamentul economiei digitale, o economie cu o viteză de creștere mult mai mare decât economia tradițională și care generează o creștere accelerată a nivelului de trai”; a adăugat liberalul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`