Președintele Tineretului Social – Democrat, Mihai Sturzu, a întâmpinat dificultăți în a intra în sediul PSD, fiind oprit de portar pe motiv că nu este membru al Biroului Permanent Național. Potrivit statutului, liderul TSD poate să participe la ședițele partidului. El a a caracterizat atitudinea drept una ”revoltătoare”.
„Mi se pare revoltător. Domnul portar m-a oprit, a spus că n-am voie să vin la partid, că nu sunt membru al Biroului (Permanent Naţional – n.r.). Mi se pare incredibil. Sunt preşedintele TSD, prin statut încă cu drept de vot în BPN. Orice membru PSD trebuie să intre în sediul partidului”, a spus Sturzu, citat de Gândul.
Mihai Sturzu a fost întrebat de jurnaliști dacă este de părere că acest comportament denotă represalii din aprtea liderilor Partidului Social-Democrat pentru discursul său de duminică, la Congresul ținut la Sala Palatului. Liderul tinerilor din PSD a spus că va discuta acest subiect în ședința BPN.
„Dacă a spune adevărul, pe care l-au şi votat o mie de oameni, deci un sfert din oamenii prezenţi ieri, înseamnă că e o atitudine prea curajoasă, eu abia aştept să aflu astăzi”, a adăugat Sturzu.
Din punctul său de vedere, Sturzu spune că o asemenea atitudine demonstrează că PSD ”a început modernizarea cu dreptul”.
”E perfect, urmează să dăm afară pe toată lumea din partid”, a declarat Liderul TSD.